miercuri, 5 iulie, 2023
Drumul Crucii și al Pocăinței pentru instaurarea păcii și încetarea războiului
vineri, 21 aprilie, 2023
GALERIE FOTO: Festivalul Cântecului Pascal „A Treia Zi de Paști la Muzeu”, ediția a XX-a
luni, 28 noiembrie, 2022
300 de ani de la nașterea Sfântului Cuviosului Paisie Velicicovski de la Neamț
miercuri, 14 septembrie, 2022
Arhimandritul Sofian Boghiu a fost comemorat în localitatea sa de baștină Cuconeștii Vechi, la 20 de ani de la cinstita adormire
vineri, 15 iulie, 2022
ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit prima Sfântă și Dumnezeiască Liturghie la Catedrala Memorială cu hramul în cinstea Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare
miercuri, 22 iunie, 2022
În ziua pomenirii Sfintei Fericitei Agafia de la Cușelăuca, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Sfânta Mănăstire Cușelăuca
sâmbătă, 14 mai, 2022
ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie și o tundere în monahism la Biserica Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor scârbiților” din Chișinău
luni, 2 mai, 2022
FOTO/ Bucuria Învierii împărtășită cu sute de familii defavorizate, refugiați ucraineni, bătrâni și bolnavi singuratici, dar și cu persoane fără adăpost
miercuri, 2 martie, 2022
FOTO | Peste 1500 de porții de mâncare caldă, pături, fructe și alte daruri pentru refugiații de la punctul de trecere a frontierei Palanca
miercuri, 19 ianuarie, 2022