Acasă Știri și festivități naționale Evenimente

Vă invităm să participați la concertul „Cântarea Maicii Domnului”

351

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, în perioada 26–28 august 2026, în cuprinsul Eparhiei Chișinăului, se vor desfășura două evenimente duhovnicești și culturale, cu participarea Corului Bizantin de Femei „Ey Neanides”, coordonat și îndrumat de Georgios Patronas, profesor asociat de muzică bizantină la Departamentul de Știință și Arta Muzicii al Universității din Macedonia, Grecia.

Miercuri, 26 august, începând cu ora 13:00, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” (Rusă) din Chișinău, va avea loc concertul „Cântarea Maicii Domnului”.

În perioada 27–28 august, la Mănăstirea „Sfintelor Femei Mironosițe Marta și Maria” din Căușeni, va fi săvârșită Privegherea de toată noaptea la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, urmată de Dumnezeiasca Liturghie, cu participarea corului „Ey Neanides”. Credincioșii sunt invitați să participe la aceste sfinte slujbe și manifestări, pentru a se bucura împreună de frumusețea cântării bizantine și de bucuria comuniunii liturgice.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media