În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Domnul nu este ca noi: El nu mustră cu asprime, ci așteaptă cu răbdare. Se descoperă cu delicatețe și îl întreabă pe om dacă Îl iubește. O astfel de purtare blândă și plină de respect este mântuitoare, căci, după cum ne învață arhimandritul Zaharia Zaharou, o mustrare fără discernământ poate răni și chiar arunca sufletul în deznădejde.
Evanghelia Duminicii Samarinencei ne pune înainte o adevărată „înviere din moartea păcatului”. Fragmentul de la Ioan (4, 5–42) ne descoperă întâlnirea femeii samarinence, Fotini, cu Domnul nostru Iisus Hristos — o întâlnire care nu este doar un dialog, ci o convorbire a omului cu Însăși Viața.
Venind la fântâna lui Iacov pentru apa cea trecătoare, femeia se întâlnește cu Apa cea vie, cu Hristos. Căutând cele pământești, află cerul; dorind apa care potolește setea trupului, primește darul care aduce viața veșnică. Mântuitorul Se descoperă ca fiind Apa cea vie, după cum altădată S-a arătat ca Pâinea cea vie, pogorâtă din cer. Cel ce bea din această apă nu va mai înseta, iar cel ce se împărtășește din această Pâine nu va mai flămânzi, pentru că va avea viață veșnică. Astfel, cele mai simple și esențiale elemente ale vieții — apa și pâinea — capătă sens dumnezeiesc, fiind unite cu Hristos, Izvorul vieții.
Evanghelia ne ridică de la cele trecătoare la cele veșnice, arătându-ne că viața nu se află în cele materiale, ci în comuniunea cu Dumnezeu. „Întru El era viața și viața era lumina oamenilor” — mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan. Omul a fost creat pentru viață, dar nu o poate dobândi prin sine, ci doar prin unirea cu Cel ce este Viața.
Asemenea femeii samarinence, suntem chemați și noi să mergem în „cetatea” și în lumea noastră și să mărturisim că L-am întâlnit pe Hristos — aici, în Biserică, la „fântâna” harului. Aici ni se descoperă nu doar viața noastră, ci și sensul ei, ca drum de urcuș spre Împărăția Cerurilor.
Să transformăm și noi dialogul de la fântâna lui Iacov într-un dialog viu, personal și comunitar, al iubirii cu Hristos, pentru ca, prin El, să dobândim viața și învierea sufletelor noastre.
Sursa: https://manastireacurchi.md/
