În ziua prăznuirii Acoperământului Maicii Domnului, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din satul Vatici, raionul Orhei, cu hramul închinat acestei sărbători.
La sărbătoare au fost prezenți primarul localității Vatici, domnul Petru Dogocher, precum și oaspeți din România și reprezentanți ai autorităților locale, care s-au alăturat comunității parohiale în această zi de aleasă bucurie duhovnicească.
Praznicul Acoperământului Maicii Domnului ne reamintește de neîncetata ocrotire și mijlocire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru toți cei care o cheamă cu credință în rugăciune. Maica Domnului este mângâiere pentru cei întristați, sprijin pentru cei aflați în încercări și călăuză pentru cei care caută să-și întărească viața în Hristos. Sub cinstitul ei Acoperământ, credincioșii își pun nădejdea în ajutorul și mijlocirea sa înaintea Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos.
La încheierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan a adresat celor prezenți un cuvânt de felicitare cu prilejul hramului bisericii și al localității, îndemnându-i să păstreze vie rugăciunea către Maica Domnului și să-i urmeze exemplul de smerenie și ascultare. Ierarhul a subliniat importanța încredințării vieții și a familiilor ocrotirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cerând mijlocirea ei pentru pacea, unitatea și buna înțelegere dintre oameni.
Sărbătoarea a constituit un prilej de comuniune și întărire sufletească pentru întreaga comunitate, adunată în rugăciune în jurul sfântului altar.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne cu cinstitul tău Acoperământ și roagă-te Fiului tău pentru noi!
Sursa: https://manastireacurchi.md/





















