Acasă Știri și festivități naționale Slujbe

Liturghie arhierească în parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Maximovca, r. Anenii Noi

291

Sâmbătă, 30 mai 2026, zi de pomenire a celor adormiți și ajunul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, vicarul Mitropoliei, Episcopul Filaret de Căpriana, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Maximovca, raionul Anenii Noi.

Alături de Preasfinția Sa au coliturghisit protoiereul Samuil Bacarji, parohul bisericii, Arhimandritul Veniamin (Topal), cleric al Mănăstirii Căpriana, și protoiereul Vitalie Șaramet, parohul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Mereni.

În cadrul Vohodului Mic, Episcopul Filaret a transmis protoiereului Samuil Bacarji, distincția oferită de Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir – dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe, în semn de apreciere pentru slujirea sa jertfelnică și activitatea pastoral-misionară desfășurată spre binele Bisericii și a credincioșilor.

După oficierea serviciului divin, Ierarhul a săvârșit slujba Parastasului pentru cei adormiți, înălțând împreună cu clerul și credincioșii rugăciuni pentru odihna sufletelor în împărăția cea cerească.

La final, Preasfințitul Filaret a rostit un cuvânt de învățătură, după care a înmânat, din partea Înaltpreasfințitului Vladimir, medalii și diplome de recunoștință arhierească unor credincioși, pentru sprijinul și contribuția aduse vieții bisericești.

Sursa: Mănăstirea Capriana