Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

22:23, joi, 27 decembrie, 2012

Zi de rugăciune la biserica Penitenciarului nr.16 – Pruncul

În ziua pomenirii Sf. Irh. Spiridon, biserica “Sf. M. Mc. Gheorghe” din incinta Penitenciarului nr.16 – Pruncul, a găzduit două evenimente de o deosebită importanță duhovnicească.

În dimineața zilei, Prot. Maxim Melinti a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la care s-au spovedit și au primit Taina Sfintei Împărtășanii mai mulți deținuți din cadrul instituției penitenciare.

După slujbă, Pr. Maxim s-a adresat celor prezenți cu un cuvânt de învățătură, vorbindu-le despre Hristos ca Păstorul cel Bun și despre misiunea credinciosului de a fi blând și smerit în fața Lui.

Mai târziu, atât deținuții, precum și colaboratorii penitenciarului au primit în dar cărți de rugăciuni și catehism ortodox.

Ulterior, unul dintre deținuți, în urma rugăminții personale, a fost primit de la catolicism în sânul familiei Bisericii Ortodoxe. După inițiere și rostirea Simbolului Credinței, fratele Nicolae a primit Sfintele Taine, oferindu-i-se mai multe cărți ortodoxe care să-l călăuzească pe calea credinței.

Alături de părintele Maxim Melinti s-a aflat și părintele Eugen Ionașco – capelan al Penitenciarului nr. 9, care a dat o apreciere înaltă acest deosebit moment de suflet și l-a încurajat pe noul membru al Bisericii Ortodoxe să dea dovadă de credincioșie și devotament pentru Cuvântul Evangheliei.