Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

3:00, vineri, 17 aprilie, 2020

Voluntarii și slujitorii Bisericii continuă să ajute persoanele vulnerabile – Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove

În condițiile actuale de pandemie, cu binecuvântarea și îndemnul părintesc al ÎPS Mitropolit Vladimir s-au intensificat activitățile filantropice ale Bisericii. Astfel, clerul și organizațiile de tineret, cât și echipele de voluntari ale parohiilor monitorizează cazurile bătrânilor și a persoanelor vulnerabile, oferindu-le ajutorul de care au nevoie în această perioadă de criză.

În contextul stării de urgență în care se află țara noastră din cauza epidemiei provocate de noul virus COVID-19, alături de inițiativa Bisericii Ortodoxe din Moldova de a fi în aceste zile solidari cu cei care se află în nevoi, a venit și Rețeaua de magazine „Linella” cu o donație de produse alimentare și igienice.

De asemenea, sub îndrumarea ÎPS Mitropolit Vladimir, și activitățile principale în această perioadă de pandemie ale Grupului de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” de la Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” din Capitală sunt concentrate în distribuirea pachetelor cu alimente neperisabile și a darurilor pascale, dar și produse igienico-sanitare în susținerea și beneficiul persoanelor care se află în izolare sau în carantină, precum și cele vulnerabile din Capitală și suburbii.

De la începutul perioadei de pandemie peste 50 de familii social-vulnerabile din mun. Chișinău au beneficiat de ajutorul și sprijinul material al Mitropoliei.

Să arătăm iubire și solidaritate față de oamenii vârstnici și de cei aflați în izolare sau în carantină! Fiecare din noi putem fi voluntari în sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă. Aveți grijă de propria sănătate şi a celor din jur! Dumnezeu să ne ajute să trecem cu bine peste această încercare!

În această perioadă a stării de urgență din țara noastră, preoții și comunitățile parohiale din cadrul Mitropoliei Moldovei sprijină persoanele aflate în autoizolare, persoanele vârstnice, mămicile singure cu mai mulți copii, femeile însărcinate, familiile numeroase cu posibilități materiale reduse și alte persoane vulnerabile sau persoanele carantinate care necesită un sprijin imediat în urma răspândirii pandemiei cu noul Coronavirus (COVID-19), oferindu-le în acest sens hrană la domiciliu și asistență spirituală.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate