Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

3:00, marți, 2 iunie, 2020

Sprijin pentru Spitalul Raional Orhei și cei afectaţi de pandemie din partea Vicariatului Orhei – Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove

Ştiinţa doctorului va înălţa capul lui şi înaintea celor mari va fi minunat. Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele. Au nu din lemn s-a îndulcit apa, ca să se cunoască puterea Lui? (Ecclesiasticul 38, 3-5)

Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove a vizitat vineri, 29 mai 2020 Spitalul Raional din m. Orhei. Instituției medicale i-au fost transmise două oxigenatoare, aparate care au fost procurate prin contribuția preoților din Vicariatul Orhei. La eveniment a fost prezentă  doamna Irina Bogaciuc, vicepreședintele raionului Orhei.

În cadrul vizitei, la Biserica cu hramul «Sfântul Mare Mucenic Pantelimon», din incinta spitalului, a fost oficiat un Tedeum pentru însănătoșirea celor bolnavi și întărirea tuturor cadrelor medicale, care luptă în prima linie cu această boală.

Episcopul Siluan a binecuvântat şi încurajat personalul medical al instituției, menţionând: „Vă admirăm pentru devotamentul până la jertfire de sine de care dați dovadă în aceste zile grele pentru noi toți.  Vă avem în dragostea inimii noastre pe toți acei care lucrați în condiţii de surmenaj și epuizare, îngrijind numeroși pacienți cu dragoste și dăruire. Efortul pe care îl depuneți merită peste măsură mulțumirea, recunoștința și rugăciunea noastră.”

La rândul său, directorul spitalului, Andrei Stratulat a mulţumit pentru cuvintele de încurajare, pentru daruri şi le-a dorit sănătate tuturor celor care au venit în sprijinul instituției.

Preoții din Vicariatului Orhei, și voluntarii din parohii care li s-au alăturat, s-au străduit să ajungă la toți acei afectaţi de pandemie, dar și oricare persoană care are nevoie de mângâiere, sprijin și ajutor. Totodată, cu sprijinul D-lui Plamen Milanov, preoții din vicariat au oferit 200 de pachete sociale persoanelor social-vulnerabile.

Aducem mulțumiri  dlui  Tudor Ceaicovschi și dlui Plamen Milanov pentru înfăptuirea acestor acţiuni de caritate întru sprijinul cadrelor medicale și a semenilor noștri.

Sursa: https://manastireacurchi.md/