În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Evanghelia dregătorului bogat readuce în atenția noastră una dintre cele mai sensibile teme ale vieții duhovnicești: raportarea omului la avere și locul lui Dumnezeu în inima sa. Nu bogăția în sine este condamnată, ci puterea pe care aceasta ajunge să o exercite asupra omului, transformându-se într-o piedică în calea unei relații vii și autentice cu Dumnezeu.
În același timp, acest episod evanghelic vorbește despre poruncile Domnului și despre modul în care ele sunt trăite. A le cunoaște sau a le rosti nu este suficient; ele trebuie împlinite cu responsabilitate și asumare. Evanghelia ne arată însă că există trepte ale viețuirii creștine. Prima este împlinirea poruncilor, deschisă tuturor credincioșilor. Cea de-a doua, mai înaltă, este chemarea la dăruire deplină, la o viață pusă în întregime în slujba lui Dumnezeu: „Vinde toate câte ai… și vino de urmează Mie”.
Renunțarea la avere nu este doar un act exterior sau o formă de dreptate socială. Ea exprimă, în profunzime, o inimă deschisă către aproapele, o atenție vie față de suferința și nevoile celorlalți. Această deschidere devine, în sine, o formă de rugăciune pentru lume. Viața omului nu este izolată, ci legată de existența celor din jur, iar fiecare gest, fiecare alegere personală capătă o valoare universală. Prin rugăciune și compasiune, viața noastră devine concretă, lucrătoare și responsabilă înaintea lui Dumnezeu.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, a fost evidențiat faptul că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este o nevoință continuă, menită să-l conducă pe om spre simțirea și vederea lui Dumnezeu. Această lucrare nu se sprijină doar pe efortul omenesc, ci pe harul primit prin rugăciune și prin deschiderea inimii către Hristos, Cel Care trebuie așezat în centrul vieții, iubit și slujit cu toată ființa, într-o stare de jertfelnicie, dăruire și iubire.
Episodul dregătorului bogat este tulburător tocmai pentru că răstoarnă criteriile după care omul își măsoară reușita. A avea mult nu înseamnă neapărat a fi împlinit, iar a fi lipsit nu este automat o virtute. Adevărata schimbare este una lăuntrică: momentul în care omul nu mai este definit de ceea ce posedă, ci de relația sa vie cu Dumnezeu. Bogăția sau sărăcia devin secundare atunci când inima este ancorată în Hristos.
Sursa: https://manastireacurchi.md/
