Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

16:20, duminică, 26 noiembrie, 2023

PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XXV-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În Duminica a XXV-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.  Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

Pilda samarineanului milostiv este una dintre cele mai cunoscute pilde, relatată în Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 10, versetele 29-37. Parabola este istorisită de Domnul Iisus Însuși pentru a ilustra că iubirea și mila sunt virtuțile care-i călăuzesc pe oameni spre credința vie, evlavie și sfințenie.

Samarineanul milostiv îl reprezintă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a întrupat pentru a ridica omenirea din păcat, boală și moarte. Mântuitorul a venit în lume ca să vindece pe cei bolnavi și să mântuiască pe cei păcătoși. El este Doctorul și Tămăduitorul nostru și, din iubire nețărmurită față de noi, chiar dacă „am căzut între tâlhari”, El privește cu milă la fiecare dintre noi și, dacă Îi acceptăm mâna întinsă mereu către noi, ne vindecă sufletele și chiar trupurile, ne repune în urcușul vieții noastre duhovnicești care duce la Raiul cel ceresc.

Astfel, pilda samarineanului milostiv ne descoperă lucrarea milosteniei, dar și taina vindecării, sub imboldul iubirii creștine de Dumnezeu și de semeni. „Mergi şi fă şi tu asemenea!” Acest cuvânt este un îndemn al Mântuitorului Hristos pentru orice creștin. Un îndemn de la care nu ne putem sustrage fără a cădea din harul iubirii. Fără, adică, a ne compromite moştenirea vieţii veşnice de condiţiile căreia se interesa învăţătorul de Lege. Iar fapta bună nu înseamnă doar a strecura mărunțiș în palma unui cerșetor, ci înseamnă tot ceea ce înalță pe un om, tot ceea ce înseninează pe un om, tot ceea ce aduce bucurie unui om.

Sursa: https://manastireacurchi.md