Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

15:02, duminică, 15 iulie, 2018

PS Siluan, Episcop de Orhei: Să urmăm testamentul și porunca Binecredinciosului Voievod Ștefan

În Duminica a VII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Siluan Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.

Astăzi, Biserica îl pomenește pe Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, care a fost apărătorul creştinătăţii, al Europei împotriva turcilor şi expansiunii islamului.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a adus o jertfă unică pentru Moldova. El a arătat iubire jertfelnică pentru ţară şi pentru Biserică. De foarte multe ori pe câmpul de luptă s-a aflat în primejdie de moarte. Adesea s-a expus pentru a-i încuraja pe ai săi, punându-se în starea de jertfă. Ştefan cel Mare a fost iubit de popor, în primul rând, pentru credinţa sa şi pentru vitejia sa jertfelnică

Preasfințitul Siluan a explicat înțelesurile duhovnicești ale cuvintelor relatate de Sfântul Evanghelist Matei.

În Evanghelia din Duminica a VII-a după Rusalii aflăm despre minunile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos. Este vorba de vindecarea a doi orbi şi vindecarea unui demonizat mut (Matei 9, 27-35). Aflăm cum orbii strigau după Mântuitorul: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!” Aceste strigăte arată insistenţa şi credinţa lor că L-au găsit pe adevăratul vindecător. Pentru a scoate în evidenţă credinţa lor, ca exemplu pentru cei ce priveau această scenă, Hristos îi întreabă: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?”, iar ei răspund categoric: „Da, Doamne!” Apoi, atingându-Se de ochii lor, le-a zis: „După credinţa voastră fie vouă!” şi s-au vindecat.

Prima concluzie pe care o putem trage este ideea că numai prin credinţă omul intră în legătură adevărată cu Dumnezeu, prin credinţă omul poate reveni la starea iniţială în care a fost creat, dincolo de orice boală şi orice neputinţă, şi dincolo de moarte. De ce numai prin credinţă? Pentru că numai aşa libertatea omului, ca dar suprem şi ca expresie a chipului divin din el, nu poate fi alterată. Numai prin credinţă, Dumnezeu, ca evidenţă absolută, nu constrânge.

Episcopul de Orhei i-a felicitat pe toți creștinii cu prilejul pomenirii trecerii la Domnul a Binecredinciosului Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt, îndemnându-i pe toți ca să urmeze pilda marelui Domnitor în râvna pentru apărarea Dreptei Credințe și a Bisericii strămoșești.

”Dragi credincioși, exemplul credinței puternice ale celor doi orbi din Evanghelia de astăzi, al demonizatului care a fost adus la Domnul Hristos, dar și credința puternică a marelui și Sfântului nostru domnitor să ne facă și pe noi să ne facă să fim statornici în credința noastră Ortodoxă. Să o păstrăm ca pe lumina ochilor. Noi cei care astăzi avem posibilitatea, dar și libertatea să ne manifestăm și să mărturisim credința noastră, suntem chemați să fim foarte vigilenți și foarte atenți în mărturisirea credinței noastre. Pentru că neprietenii Ortodoxiei nu și-au încheiat intențiile lor atunci, în timpul domnitorului nostru Ștefan cel Mare și Sfânt, dar și astăzi, neprietenii Ortodoxiei atacă credința noastră creștin-ortodoxă. Și noi, ca și Ștefan, suntem chemați să urmăm testamentul și porunca domnitorului să stăm strajă la hotare noastre și să ne apărăm țara noastră iubitoare de Dumnezeu, și de semeni”, a explicat creștiilor Episcopul Siluan.

Ierarhul a ținut să precizeze că statornicia în credință este chezășia viitorului acestui neam.

”Atunci când este vorba de scumpa și sfânta noastră credință creștin-ortodoxă, nimeni și nimic nu poate să ne facă să cedăm o iotă sau o virgulă din învățăturile și canoanele sfintei noastre Ortodoxii. Dragi credincioși, fie ca cele amintite de mine în scurtul meu cuvânt să ne servească drept model vrednic de urmat, iar Domnul să înmulțească și să trimită lumii pace și liniște, iar Bisericii noastre Dreptmăritoare fii și păstori vrednici, binecuvântați și iubitori de Dumnezeu și de Biserică. Astfel, toți, într-un cuget să-L slăvim pe Dumnezeu, Treimea cea de o ființă, în numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Amin”, a rostit în încheiere PS Siluan.

După Sfânta Liturghie, ierarhii și credincioșii au mers într-o procesiune religioasă la monumentul Marelui Voievod din Grădina Publică, în timp ce dangătul de clopotele a răsunat puternic în centrul Chișinăului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media