Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:08, joi, 2 mai, 2019

PS Siluan al Orheiului a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sf. Ierarh Nicolae” din s. Biești, r. Orhei

Joi, 2 mai 2019, în Săptămâna Luminată, când facem prăznuirea Sf. Fer. Matrona din Moscova, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor parohiei cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” din s. Biești, r. Orhei, cu prilejul aniversării a 60 de ani de viață pământească și 30 de slujire preoțească a PC Părinte Grigorie Postu, Parohul localității și Duhovnicul Vicariatului de Orhei.

Cu acest prilej de bucurie, în dimineața zilei, Preasfinția Sa a fost întâmpinat cu pâine și sare de către Părintele-Paroh, Prot. Mitr. Grigorie Postu, însoțit de tinerii parohiei, care i-au adresat ierarhului cuvinte de bun venit și i-au dăruit flori.

La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească a participat și un sobor de preoți și diaconi din cadrul Vicariatului de Orhei, printre care PC Pr. Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al mănăstirii Ciuflea din capitală, precum și Șefii de sector din cadrul Vicariatului de Orhei.

Pentru activitatea sârguincioasă parohul bisericii, Prot. Mitr. Grigorie Postu, a fost decorat la Vohodul Mic cu Ordinul bisericesc „Sf. Ier. Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gradul II.

Cu acest binecuvântat prilej, Episcopul Siluan de Orhei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, de binecuvântare și felicitare, prilejuit de mărețul praznic al Învierii Domnului. De asemenea, ierarhul Bisericilor din cuprinsul municipiului Orhei a adresat în această zi de sărbătoare sincere și cordiale felicitări părintelui paroh cu prilejul aniversării frumosului jubileu de 60 de ani parcurși în această viață pământească, dar și împlinirea a 30 de ani de slujire la Sfântul Altar, remarcând frumoasele realizări pastorale și evenimentele importante care au avut loc pe parcursul acestor ani de slujire rodnică:

„Să aveți parte și de acum înainte de ani sănătoși, toți închinați muncii pe ogorul Domnului și îndrumării credincioșilor spre căpătarea vieții veșnice. Cunoscându-Vă drept un slujitor energic și cu caracter, ne-am convins de dăruirea Dumneavoastră pentru propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, nu doar în calitate de paroh al Bisericii cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” din satul Biești, r-nul Orhei, ci și în îndeplinirea cu multă sârguință și entuziasm a ascultării de Duhovnic al Vicariatului de Orhei. Fie ca și mai departe să Vă caracterizeze aceiași chibzuință, onestitate și dragoste de cele sfinte, iar exemplul dat de Preacucernicia Voastră să fie demn de urmat de confrații slujitori. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să Vă dăruiască viață îndelungată și cât mai multe realizări bineplăcute pentru binele și mărirea Sfintei noastre Ortodoxii”, a menționat Preasfinția Sa.

PS Siluan a transmis în cuvântul său predicatorial celor prezenți și cuvintele de binecuvântare și felicitare ale ÎPS Mitropolit Vladimir.

După Dumnezeiasca Liturghie a urmat înconjurul bisericii cu citirea pericopelor evanghelice ale Învierii, după care ierarhul Orheiului a oficiat un Tedeum de mulțumire.

De asemenea, cu acest prilej de sărbătoare pentru această parohie, de mențiuni și distincții din partea Bisericii s-au învrednicit și doamna Preoteasă, care a fost decorată cu Ordinul „Fer. Agafia” de gr. II, ctitorul bisericii, dl Grigore Capșa, decorat cu Ordinul „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” de gr. II, Ansamblul-model „Comorile Plaiului” din localitate, condus de dna Nadejda Cucu, a fost menționat cu o Scrisoare de mulțumire, precum și alți ctitori ai locașului de cult au primit diplome arhierești din partea ierarhului.

La sfârșit, părintele paroh Grigorie a mulţumit Preasfinției Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria Praznicului Învierii Domnului dimpreună cu credincioșii parohiei, pentru îndemnurile părintești primite și frumoasa slujire liturgică de astăzi.

Credincioșii prezenți la slujirea arhierească au primit la sfârșit binecuvântarea și povețele părintești ale Preasfințitului Siluan.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de către corul arhieresc al mănăstirii Curchi.

Biroul de Presă al Vicariatului de Orhei