Cu ocazia împlinirii celor 39 de ani de viață pământească și 15 ani de slujire la Altarul Domnului, adresăm Protoiereului mitrofor Octavian Moșin cele mai sincere și mai frumoase felicitări, urându-i să rămână și în continuare acel slujitor demn, corect și smerit, pe care am reușit să-l cunoaștem de-a lungul timpului.
Pe parcursul activității sale în cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, părintele Octavian s-a recomandat ca un preot înțelept, un teolog erudit și un om întotdeauna gata să ajute celor aflați în nevoi și suferințe.
De mai mulți ani părintele Octavian s-a dedicat întru totul activității pastoral-misionare și didactice în cadrul Universității de Stat din Republica Moldova, unde a reușit să implementeze câteva programe de Master cu caracter creștin-ortodox.
Prin aceste calități ale sale a câștigat respectul confraților slujitori și al enoriașilor, cărora ne alăturăm și noi, rugându-ne Bunului Dumnezeu să-l înzestreze și în continuare pe vrednicul său slujitor cu credinţă nestrămutată, răbdare și voință pentru a lucra mai departe cu dragoste, înțelepciune și cumpătare la via Domnului.
Cu deosebită prețuire,
Direcția Mitropolitană