Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

11:39, marți, 5 aprilie, 2022

Pelerinaj de 2 zile la 7 Mănăstiri (9 aprilie)

Pelerinajul este organizat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Programul Pelerinajului

Ziua 1

Plecarea din Chișinău la ora 07:00.

Participarea la sfânta liturghie la Mănăstirea Țigănești

Mănăstirea Țigănești

‍Mănăstirea de călugări Țigănești, cu hramul Adormirea Maicii Domnului este una dintre vechile mănăstiri moldovenești. Mănăstirea este așezată în zona de codru a Moldovei într-o vale pitorească, între două dealuri, care încep de la râul Ichel și de la satele Onești și Țigănești, departe de aglomerația urban. Dinspre sud curge Ichelul, dinspre vest vin trei izvoare, care în mijlocul locașului sfânt formează un iaz. Denumirea Mănăstirii provine de la satul cu același nume din apropiere.

Urmează o vizită la Mănăstirea „Sfânta Treime”, din satul Glinjeni.

Mănăstirea Glinjeni

‍Biserica a trecut prin vremuri grele în anii 50 ai secolului trecut, perioadă în care a fost transformată într-un depozit pentru păstrarea
cerealelor. În anii 1990-1991, localnicii din sat, hotărăsc să continue lucrările la biserică. Cu ajutorul lor, abia în 2003 biserica a fost inclusă în componenţa Mitropoliei Moldovei.

Având deja statut de mănăstire, aici au fost aduse daruri cu sfintele moaşte ale Cuvioşilor Părinţi de la Lavra Peşterilor din Kiev şi ale Cuvioşilor Părinţi Iov şi Amfilohie de la Poceaev, precum şi a Sfintei Eufosinia de Poloţk, o bucăţică de piatră de la Mormântul Domnului din Ierusalim, icoane vechi: Maica Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiţi”, Sfânta Treime, Maica Domnului cu Pruncul, donate de Iurie Erineac.

Ne îndreptăm apoi spre Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie”, din satul Nicoreni.

Mănăstirea Nicoreni

‍Manastirea „Nicoreni” este o mănăstire de călugări ce a fost fondată de către starețul arhimandritul Rafail Bodiu, în vara anului 1992. Un fapt neobişnuit pentru lăcaşurile ortodoxe este că în sfântul lăcaş se intră fără încălţămite. Mănăstirea Nicoreni este renumită mai ales pentru uriaşa putere a părintelui Rafail de tămăduire a sufletului şi trupului. Aici vin mulţi enoriasi din toate colţurile Moldovei, dar şi din Rusia şi Ucraina.

Următoarea destinație este Mănăstirea Zăbriceni.

Mănăstirea Zăbriceni

Mănăstirea Nașterea Domnului de pe lângă satul Zăbriceni, a luat ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Foca, fiind amplasata pe teritoriul fostului sanatoriu de odihnă și tratament ”Albinuța”. De fapt, acest loc și-a pastrat menirea, dar în chip transfigurat din menirea sa de a îngriji de cele trupești – devenind un așezămînt pentru tămăduirea sufletească.

La final de zi, ne cazăm la Mănăstirea Zăbriceni.

Ziua 2

Începem ziua participând la sfânta liturghie la Mănăstirea Zăbriceni.

Mai apoi, ne îndreptăm spre Mănăstirea Briceni.

Mănăstirea Briceni

‍Mănăstirea Învierea Domnului este o mănăstire de maici care se află la distanță de 103 kilometri de Bălți și la 4,3 kilometri de orașul Briceni. Este amplasată în preajma hotarului cu Ucraina.

A fost întemeiată în aprilie 2000 pe locul sanatoriului Dumbrava din pădurea Briceni. Mănăstirea a fost înălțată în cinstea Mântuitorului Iisus Hristos. Iniţial, a fost deschisă ca mănăstire de călugări, dar din considerentul că s-au adunat puţini vieţuitori, în 2001 a fost redeschisă ca mănăstire de călugăriţe.

Următoarea Mănăstirea vizitată în program este – Mănăstirea Călărășeuca.

Mănăstirea Călărășeuca

‍Mănăstirea Călărășeuca este o mănăstire în nordul Republicii Moldova, situată pe malul drept al Nistrului. A fost fondată în secolul al XVIII-lea. În 1916, călugării pleacă pe la alte mânăstiri, iar în Călărășeuca sunt aduse călugărițele refugiate din mănăstirea Virov, din Polonia rusească (aflată la acea dată sub ocupația trupelor austro-germane). În anul 1961, autoritățile comuniste au transformat mănăstirea Călărășeuca în spital pentru copii cu handicap psihic. Biserica de iarnă a fost transformată în club, iar cea de vară – în depozit pentru spital. Pe 3 mai 1991, mănăstirea de maici de la Călărășeuca a fost redeschisă.

Ne îndreptăm apoi spre Mănăstirea Rudi.

Mănăstirea Rudi (în trecut cunoscută și ca Mănăstirea Rughi) este o mănăstire de călugărițe aflată pe malul Nistrului, la o distanță de 15 kilometri de orașul Otaci.

Mănăstirea Rudi

‍Există o legendă conform căreia domnul Moldovei, Grigore Ghica, se îmbolnăvise și niciunul dintre doctorii săi nu izbutea să-l vindece. Într-o zi, un țăran bate la porțile palatului domnesc cerând să fie primit de Vodă, devreme ce avea el un leac secret. Dar pentru a fi lecuit, Vodă trebuia să-și părăsească tronul timp de o lună. Așa că Ghica-Vodă, însoțit de țăran, plecă din Iași spre moșia Rudilor. Acolo, domnitorul a fost tratat cu struguri, must proaspăt și vin vechi. După o lună de odihnă și de belșug de fructe, s-a întors la Iași mai sănătos și mai puternic ca niciodată. În semn de recunoștință, mai târziu, în 1777, a construit vestita mănăstire Rudii pe această moșie binecuvântată, pe malul Nistrului. De atunci, mănăstirile din Moldova continuă să facă vinuri din struguri culeși din viile lor proprii, pe care le folosesc pentru Împărtășire, dar și pentru uvoterapie (îngrijire prin struguri, must și semințe de struguri).

Întoarcerea în Chișinău 19:00 – 20:00

Prețul Pelerinajului

  • Preț pentru Adult 999 MDL
  • Copii de la 2 la 7 ani 500 MDL
  • Copii până la 2 an Gratis
* copii până la 2 ani au gratuitate – fără loc în transport și fără pat adițional
***
Telefon contact: (022) 78 19 19

‍Sursa: https://www.pelerinaje.md/