Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:05, miercuri, 24 februarie, 2021

Mitropolia Moldovei pune la dispoziția parohiilor și a slujitorilor bisericilor prescuri pentru săvârșirea Sfintei Liturghii

Mitropolia Moldovei pune la dispoziția parohiilor și a slujitorilor bisericilor prescuri pentru săvârșirea Sfintei Liturghii.

Prescurile sunt pregătite conform canoanelor bisericești și se pot procura de la magazinul Clopotnița Moldovei, din scuarul Catedralei mitropolitane (Piaţa Marii Adunări Naţionale 1)

Credincioșii oferă la altarul bisericii pâinea ca simbol al vieții lui materiale și ca ofrandă binecuvântată de preot, iar înapoi primește de la Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii, aceeași pâine, dar prefăcută în Trupul și Sângele Domnului pentru a-i sfinți viața întreagă.

Această pâine liturgică numită „prescură” este materia principală din care se pregătesc Sfânta Împărtășanie și Sfânta Anafură.

Cuvântul „prescură” vine de la grecescul „prosfora” și înseamnă jertfă, ofrandă, aducere sau punere înainte.

Ea este făcută din pâine dospită, amestecată cu sare și apă. Liturghierul prevede anumite cerințe de calitate în ceea ce privește prescurile: să fie făcute din făina de grâu curat, nu prea veche ori alterată, să fie preparate cu apă naturală, curată, potrivit de sărate, dospite, bine coapte și nearse, cu gust firesc.

Magazinul Clopotnița Moldovei vă propune o gamă vastă de obiecte de cult, sfinte vase, cădelniţe, tămâie, mir şi alte consumabile care se folosesc în cultul Bisericii sau în rugăciunea particulară. Ultimile apariţii în domeniul cărţilor de spiritualitate ortodoxă. Telefon de contact: (+373) 22-61-94

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media