Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:20, miercuri, 22 mai, 2024

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir adresat episcopului Nicolae de Ceadîr-Lunga cu prilejul serbării ocrotitorului ceresc

Biserica Ortodoxă pomenește în rugăciuni la data de 22 mai, Aducerea Cinstitelor Moaşte ale Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, ocrotitorul ceresc al episcopului Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicarul Eparhiei de Cahul și Comrat. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a transmis un mesaj de felicitare.

 

Preasfința Voastră,
Preasfințite episcop Nicolae,

Astăzi, când cu deosebită evlavie duhovnicească întreaga suflare creştinească cinsteşte Aducerea Cinstitelor Moaşte ale Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, vă aducem sincerele noastre felicitări şi urări de bine cu ocazia celebrării protectorului ceresc al Preasfinției Voastre.

În ceas de sărbătoare, ne rugăm și nădăjduim ca Bunul şi Dreptul Dumnezeu, prin rugăciunile mijlocitoare ale Sfântului Ierarh Nicolae, să vă călăuzească și de acum înainte cugetul şi pașii spre propășire duhovnicească şi călăuzire a credincioșilor pe calea mântuirii.

Dorindu-vă deplină sănătate trupească şi sufletească, precum şi ani mulţi și binecuvântați întru toate cele bune şi de folos, vă asigurăm de aleasa noastră preţuire şi deplinul respect.

Sfântul Ierarh Nicolae prin rugăciunile înălţate către Domnul să vă întărească spre a păstori turma încredinţată şi să vă dăruiască har și statornicie în mărturisirea credinței ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi.

Cu arhierești binecuvântări și dragoste întru Hristos,

† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE