Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

8:00, miercuri, 22 septembrie, 2021

„Maica Vieții s-a născut spre mântuirea a toată lumea…” Mănăstirea Curchi și-a serbat hramul de praznicul Nașterii Maicii Domnului

„Astăzi o lume nouă și Rai de taină ne-a răsărit, în care și din care noul Adam l-a plăsmuit din nou pe cel vechi și lumea toată a înnoit-o, Cel ce nu este amăgit, ci amăgește pe amăgitorul, iar celor robiți păcatului prin amăgirea lui le dăruiește slobozire”. (Sfântul Grigorie Palama)

În fiecare an, la data de 8/21 septembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, cea dintâi sărbătoare mare de la începutul anului bisericesc, Mănăstirea Curchi îmbracă haine de sărbătoare. Bucuria sărbătorii din acest an a fost întregită de oficierea Sfintei Liturghii arhierești de către ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Alături de ÎPS Mitropolit Vladimir au coliturghisit: ÎPS Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, stareți de mănăstiri și un numeros sobor preoțesc. De asemenea, la slujba praznicală au fost prezenți Președintele Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, alți reprezentanți ai autorităților locale, ctitori și alte personalități remarcabile.

Sfântul Grigorie Palama scrie că septembrie este prima lună și început al anului bisericesc și că în această lună au început tainele mântuirii. Praznicul Maicii Domnului, fiind cel dintâi al anului bisericesc, este și cel dintâi praznic al „chemării și al plăzmuirii din nou” după har. Este ziua în care au început să fie înnoite toate și să fie puse în locul legilor vremelnice, legile cele neschimbătoare, în locul literii, duhul, iar în locul umbrelor, adevărul.

Condacul praznicului spune că poporul Maicii Domnului prăznuiește. Și cum am putea să o facem dacă nu prin slujbe, rugăciuni și omilii legate de praznic.

Maica Domnului este slăvită de Dumnezeu și lăudată de îngeri, o slăvesc și oamenii. Mitropolitul Hieroteos Vlachos menționează: „Noi nu o lăudăm pe Maica Domnului pentru a-i spori slava, fiindcă mare este slava pe care i-a dăruit-o Fiul și Dumnezeul ei, ci o slăvim „ca să ne împartă har nouă, celor ce ne-am dăruit ei cu înflăcărare și dorire”, altfel spus, ca să trimită harul de la Fiul său la cei ce i s-au predat cu dragoste. Maica Domnului are de la Hristos această mare binecuvântare de a putea transmite daruri duhovnicești celor ce i se roagă și o slăvesc. Acestora ea le împărtășește rugăciunea și, mai presus de toate, dorirea nemăsurată după Fiul ei.”

La finalul Serviciului divin a fost oficiat un Tedeum de mulţumire după care ÎPS Vladimir a adresat un cuvânt de învățătură și binecuvântare, în care a accentuat importanța evenimentului Nașterii Maicii Domnului în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. „Sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare este un prilej de aleasă bucurie pentru toți creștinii, în această zi o cinstim pe cea care este Maica Dumnezeu nostru. Cu această sărbătoare se plinește Legea care vorbea despre Hristos, începe numărătoarea inversă a mântuirii. Am putea spune că nu o sărbătorim doar ca zi de Naștere a Maicii Domnului, ci a întregii omeniri. Această sărbătoare este deosebit de importantă pentru obștea Sfintei Mănăstiri Curchi, care își cinstește Ocrotitoarea cerească. Astfel, binecuvântându-l pe PS Siluan, Egumenul acestei Sfinte Mănăstiri, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Sale, să reverse asupra acestei mănăstiri și a obștei sale darurile Sale bogate,” a menționat Întâistătătorul.

Totodată, ÎPS Vladimir i-a felicitat pe toți cei prezenți cu măreața sărbătoare, dorindu-le multă sănătate, ani mulți și toți în ascultare de Bunul Dumnezeu, Preasfânta Născătoare și de Sfânta noastră Biserică.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media