Acasă Evenimente Ştiri

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir: Veșnică recunoștință eroilor Războiului de pe Nistru

433

În această zi de adâncă aducere aminte, când se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru, ne plecăm cu smerenie frunțile în fața jertfei celor care și-au dat viața pentru independența și suveranitatea Republica Moldova. Regretăm profund că în istoria țării noastre s-a întâmplat un asemenea război, care a adus durere, lacrimi și suferință în atâtea familii.

Îi comemorăm cu recunoștință pe ostașii căzuți, care jertfelnic au luptat pentru apărarea neamului și a valorilor noastre. Le păstrăm vie amintirea în inimile noastre și în rugăciunile Bisericii, încredințând sufletele lor milostivirii lui Dumnezeu.

Suntem deplin recunoscători și militarilor care și astăzi sunt printre noi. Ne bucurăm că îi avem alături și le mulțumim pentru curajul, devotamentul și spiritul lor de sacrificiu. Ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască sănătate, putere și ocrotire în toată lucrarea lor, spre binele și liniștea țării noastre.

În aceste vremuri marcate încă de tensiuni și încercări, ne rugăm pentru pacea în țara noastră Republica Moldova și în toată lumea, pentru unitate, înțelegere și împăcare între oameni. Dumnezeu să odihnească în pace pe cei adormiți și să dăruiască binecuvântare, liniște și nădejde tuturor celor care poartă în suflet rana acelor zile.

Veșnică recunoștință eroilor Războiului de pe Nistru

† VLADIMIR,

Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove