Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a oficiat sâmbătă, 28 septembrie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia ”Sfânta Treime” din s. Căpriana, r. Strășeni.
Cu binecuvântarea Mitropolitului, în dimineața zilei, episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana a săvârșit Sfințirea Prestolului, obiect care, nu poate lipsi din nici o biserică, ea fiind chip al mormântului celui de-viață-dătător al lui Hristos.
Alături de Arhipăstor au coliturghisit: Preasfințitul Ioan, episcop de Soroca și Drochia, Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana, prot. mitr. Alexei Pazurati, parohul bisericii precum și un sobor de preoți și diaconi invitați la eveniment.
În timpul Sfintei Liturghii, la Vohodul mic, parohul bisericii, prot. Alexei a fost decorat de către Înaltpreasfinția Sa cu dreptul de a sluji Dumnezeiasca Liturghie cu ușile împărătești deschise până la rugăciunea Domnească ”Tatăl Nostru…” în semn de recunoștință pentru munca depusă în această parohie.
După oficierea Sfintei Liturghii a urmat un te-deum de mulţumire Domnului pentru toate binefacerile ce au loc în această parohie apoi ÎPS Vladimir a felicitat credincioşii prezenți cu ocazia acestui eveniment de referinţă în istoria localităţii.
La rândul său, părintele paroh a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu creştinii din localitatea Căpriana.
Ctitori și binefăcători ai Sfintei Biserici au fost decorați cu medalii și diplome bisericești pentru munca depusă alături de părintele paroh la toate lucrările ce au loc în parohia aceasta.
După slujbă a urmat sfințirea unui complex creștin „Maica Domnului cu Pruncul”, amplasat în centrul localității, ctitorit de către familia Mihail și Lilia Scutaru, originari din Căpriana.
În continuare, ierarhii au vizitat mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana, având posibilitatea de a se închina la moaștele Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media