Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

3:00, luni, 30 martie, 2020

În perioada stării de urgență, parohiile și mănăstirile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova vor primi ajutor financiar din partea Direcției mitropolitane, pentru întreținerea sfintelor lăcașe – Mitropolia Chişinăului şi a Înt

Preacuvioşi, Preacucernici Părinţi, Preacuvioase Maici,

În aceste vremuri de încercare și îngrijorare, provocate de răspândirea crescândă a contaminării cu coronavirusul Covid-19 în țara noastră, luând act cu multă îngrijorare de nevoile stringente ale parohiilor și mănăstirilor văduvite de credincioși (Eparhia Chișinăului: mun. Chişinău, r. Teleneşti, r. Criuleni şi Dubăsari, r. Drochia, r. Căuşeni, r. Rezina, Mănăstirile), am decis să venim cu un sprijin din partea Direcției mitropolitane, prin alocarea unui ajutor financiar în mărime direct proporțională cu numărul păstoriților fiecărei parohii sau mănăstiri, pe toată perioada stării de urgență.

Mijloacele bănești vor fi repartizate protopopilor și ulterior distribuite către beneficiari, cu îndemnul de a folosi aceste resurse la întreținerea în această perioadă de criză a edificiilor eclesiale și acoperirea cheltuielilor curente.

Continuăm să ne rugăm pentru toţi cei bolnavi de la noi şi din lumea întreagă, pentru toţi medicii, asistenţii şi lucrătorii medicali de pretutindeni, care cu deplină jertfelnicie deservesc nevoile celor bolnavi, făcând eforturi demne de toată recunoştinţa noastră. Suntem încredinţaţi că împreună, uniţi în rugăciune şi dragoste creştină, cu nădejdea în ajutorul Preamilostivului Dumnezeu şi al Maicii Lui Preacurate, vom izbândi!

Cu părintească dragoste, purtare de grijă și de tot binele doritor,

† VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE