Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

20:59, luni, 8 ianuarie, 2024

În a doua zi de Nașterea Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit cete de colindători la Reședința mitropolitană

În a doua zi de Nașterea Domnului, 8 ianuarie 2024, după Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala mitropolitană,  Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit în Reședința mitropolitană din Chișinău cete de colindători, veniți din mai multe parohii.

Corul de copii al parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Anenii Noi a fost printre primii care au adus buchetul lor de colinde străbune și un mesaj profund legat de Nașterea Pruncului Dumnezeiesc. Acești mici colindători au impresionat cu interpretarea lor și au transmis un mesaj plin de sens, ilustrând tradițiile și valorile creștine ortodoxe.

De asemenea, corul de copii al parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Capitală a încântat atmosfera cu colinde străbune dedicate mărețului praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos. Prin interpretarea lor artistică, acești copii au adus în sufletele celor prezenți emoția și frumusețea tradițiilor de Nașterea Domnului.

La finalul momentelor artistice, colindătorii au adresat Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir sincere felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dorindu-i Înaltpreasfințitului sănătate deplină și alese bucurii duhovnicești. În replică, Mitropolitul a oferit colindătorilor daruri și a împărtășit cu ei gânduri despre importanța vestirii Nașterii Domnului și despre păstrarea valorilor și tradițiilor moștenite de la strămoși.

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir i-a felicitat pe colindători, dorindu-le ca sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului să le aducă lumină în suflet, pace și bucurie. În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a exprimat dorința de a se reîntâlni și în anii viitori cu bravii colindători.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media