Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

18:00, marți, 21 decembrie, 2021

Icoana şi moaştele Sf. Ierarh Nicolae, Făcătorul de Minuni, dar și un chivot cu sfinte moaște din mâna dreaptă a Sf. Prooroc Ioan Botezătorul vor rămâne spre închinare la biserica „Sfântul Cuviosul Dimitrie cel Nou”din Chişinău până la data de 7 ianuarie 2022

La solicitarea credincioșilor, icoana şi moaştele Sf. Ierarh Nicolae, Făcătorul de Minuni, dar și un chivot cu sfinte moaște din mâna dreaptă a Sf. Prooroc Ioan Botezătorul vor rămâne spre închinare la biserica „Sfântul Cuviosul Dimitrie cel Nou”din Chişinău până la data de 7 ianuarie 2022

Îndemnăm creştinii să participe în următoarea perioadă la sfintele slujbe pentru a da împreună cinstirea cuvenită acestor bineplăcuți Sfinți a lui Dumnezeu.

Adresa bisericii: Municipiul Chișinău, sectorul Telecentru, str. Strada Pietrarilor 2.

* * *

Sfântul Nicolae a trăit la sfârșitul secolului III și începutul secolului al IV-lea. Datorită vieții sfinte a fost ales episcop al Mirelor Lichiei. Din cauză că a propovăduit credința în Domnul Iisus Hristos a fost prins de conducătorii cetății, a fost bătut și aruncat în temniță, împreună cu alți creștini. Imediat ce Sfântul Constantin cel Mare a ajuns împăratul romanilor au fost eliberați toți din închisoare, inclusiv Sfântul Nicolae care a mers în Mira.

În timpul vieții pământești Sfântul Nicolae a săvârșit numeroase minuni, așa cum arată istoria vieții sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbați năpăstuiți pe nedrept. Pe când aceștia erau în închisoare, au aflat de timpul când aveau să fie omorâți și au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit și de binefacerile ce le făcuse cu alții, cum izbăvise de moarte pe alți trei bărbați din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor și gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului și eparhului (administratorul provinciei); pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat în fața împăratului pe cei trei bărbați, iar împăratului i-a arătat și i-a dovedit ca bărbații aceia sunt nevinovați și că din pizmă au fost pârâți că au uneltit împotriva lui. Şi așa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte. Pe lângă acestea a făcut încă și alte minuni.

Sfântul Nicolae nici după moarte nu și-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelșugare bine celor ce au nevoie și-i izbăvește de tot felul de primejdii și nevoi, căci și acum, ca și atunci, Același Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, Mare Făcător de Minuni!

***

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.

Sfântul Ioan Înaintemergătorul este pentru toți creștinii cel mai mare dintre prooroci, întruchipare a vieții duhovnicești. Viața lui este ea însăși un model pentru toți creștinii: trăitor în nevoință și în rugăciune, grăitor și apărător al dreptății, al fidelității în căsătorie (Matei 14,3-4), al milei față de săraci (Luca 3,11), propovăduind ascultarea față de Legea lui Dumnezeu și curățirea de orice păcate.

Întruchipare a smereniei, curăției, iubitor și propovăduitor al pocăinței, „înger în trup”, el este considerat în mod deosebit drept arhetipul vieții monahale.

Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!