Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:44, joi, 3 ianuarie, 2019

Dl Grigore Zapuhlîh, Doctor habilitat în științe medicale, a fost decorat de către Mitropolitul Vladimir

Joi, 3 ianuarie 2019, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința mitropolitană din capitală pe Dl Grigore Zapuhlîh, Director al IMSP Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, Doctor habilitat în științe medicale și Profesor universitar – unul dintre promotorii valorilor creştine în instituţiile medicale din ţară – care a fost însoțit de către Episcopul vicar mitropolitan, PS Siluan al Orheiului.

Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii noastre i-a adresat distinsului profesor alese felicitări şi mulţumiri pentru truda depusă pe parcursul anilor în ogorul medicinei autohtone, apreciind vocaţia, profesionalismul şi contribuţia domniei sale în promovarea valorilor nepieritoare ale Sfintei noastre Ortodoxii.

Drept apreciere pentru truda depusă, Directorul Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie a fost decorat de către Întâistătător cu înalta distincţie bisericească – Ordinul bisericesc „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni”.

Ascendent din generații de medici, neurochirurgul Grigore Zapuhlîh are o viață plină de reușite și împliniri. După mai bine de un sfert de secol petrecut cu bisturiul în mână, medicul Grigore Zapuhlîh spune că un specialist bun trebuie să fie mai întâi de toate un om empatic, care să pună pacientul mai presus de toate: „Un medic categoric nu poate să aibă rea-voință față de pacient. Categoric! În sângele nostru este să facem bine omului. Asta e profesia de medic. Eu nu pot să stau aici dacă mă gândesc să mă duc să fac ceva rău cuiva. Absurd!”.

Dialogul iniţiat în ultimii ani dintre Biserică și instituţiile medicale, dintre preoți și medici se dovedeşte a fi viabil şi necesar, deoarece în centrul acestei problematici ne întâlnim cu omul suferind, cu omul bolnav trupeşte şi sufleteşte, cu omul care în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, ci mai ales la Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul prin Biserică, prin medic şi preot deopotrivă.

La rândul său, Dl Grigore Zapuhlîh, a mulțumit arhipăstorului pentru gestul mărinimos și pentru bunăvoința manifestată, declarându-se dispus să muncească și mai departe, atât cât îi va dărui Dumnezeu zile, pentru promovarea valorilor ziditoare.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media