Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

9:16, luni, 8 mai, 2023

Deținuții din Penitenciarul nr.9-Pruncul vor avea acces la asistență spirituală într-un lăcaș nou și sfințit

Programele de educație moral-spirituală desfășurate în penitenciare au un rol special în reeducarea şi resocializarea persoanelor private de libertate și vin ca suport pentru celelalte programe de corijare comportamentală derulate în cadrul instituțiilor penitenciare, în vederea consolidării și aplicării virtuților morale și religioase în timpul petrecut în detenție, virtuți care stau la baza valorilor respectului de sine și a relațiilor interumane.

În acest sens astăzi, 5 mai curent, pentru promovarea educației moral-spirituale a fost sfințit locul pe care se va amenaja biserica cu hramul ,,Sfântul Părinte Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni” de pe teritoriul Penitenciarului nr.9-Pruncul.

Slujba de sfințire a fost oficiată de către președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituțiile Penitenciare, Nicolae Andrieș, împreună cu preotul capelan al Penitenciarului nr.9-Pruncul, Aviv Țîmbaliuc, în prezența angajaților instituției penitenciare și a deținuților.

Prezent la eveniment, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie FALCA, și-a exprimat bucuria participării la această slujbă și încrederea pe care o are în vederea finalizării lucrărilor de amenajare a sfântului lăcaș.

Importanța momentului este sporită și de faptul că aceasta, va fi prima biserică care va fi inaugurată pe teritoriul Republicii Moldova și în sistemul penitenciar, ce va purta hramul primului Mitropolit al Moldovei. Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost o mare şi puternică personalitate în viaţa bisericească și un diplomat adevărat care a conlucrat cu diverse organe administrative.

Sursa: http://penitenciar.gov.md/