Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

12:00, duminică, 7 aprilie, 2024

Cuvântul Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Nicolae, episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul şi Comrat

Preasfințite Episcop Nicolae, 

Cu bucurie și recunoștință în fața Atotțiitorului, am participat împreună astăzi în catedrala mitropolitană ”Nașterea Domnului” la Sfânta Liturghie praznicală, prilejuită de sărbătoarea domnească a Bunei Vestiri şi de Duminica Sfintei Cruci, dar şi la hirotonirea întru arhiereu a Preasfinției tale.  

Pentru tine această zi marchează începutul unei noi misiuni, deosebit de importante și responsabile în slujirea lui Dumnezeu și a poporului Său credincios. 

Cu mila şi pronia lui Dumnezeu, prin punerea pe capul tău a Sfintei Evanghelii şi a mâinilor arhipăstoreşti, ai devenit acum episcop al Bisericii Ortodoxe din Moldova. 

În calitate de episcop-vicar de Ceadîr-Lunga, ești chemat să porți povara acestei trepte înalte a slujirii arhierești. Or, misiunea arhierească este prin excelență una nobilă și esențială în lucrarea fundamentală a Bisericii.  

Ai fost ales pentru această demnitate, având acumulată o vastă experienţă a slujirii Bisericii: ai îndeplinit funcţiile administrativ-bisericeşti de secretar al Eparhiei Chişinăului, de preşedinte al Sectorului mitropolitan Relaţii Externe, iar în prezent coordonezi activitatea pastorală în Ministerul Afacerilor Interne, Armata Naţională şi Organele de Drept. Ca duhovnic și administrator al Sfintei Mănăstiri Ciuflea din Chișinău, ai demonstrat ascultare, devotament și iubire față de aproapele, calități necesare pentru slujirea arhierească. 

Vei merge în Eparhia din sudul țării noastre pentru a-l sprijini în misiunea sa ierarhicească pe Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, arhiereu pilduitor şi iubit de poporul drept-măritor, care îţi va împărtăşi pe parcursul slujirii tale din experienţa sa administrativă, pastorală şi duhovnicească.  

Cel căruia i s-a încredinţat cârmuirea în Biserică, singur trebuie să arate model de smerenie şi ascultare. Să ai grijă să fii în toate într-un gând cu superiorul tău – Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Anatolie, care a participat împreună cu ierarhii Bisericii noastre la cincizecimea ta arhierească, prin aceasta arătând că suntem „împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Cor. 3, 9). 

Sfântul Ignatie Teoforul a spus: „Acolo unde este episcopul, acolo să fie poporul, după cum acolo unde este Iisus Hristos, este Biserica”. Această înțelepciune patristică ne amintește că prezența și slujirea episcopului sunt cruciale pentru viața spirituală a poporului lui Dumnezeu.  

Îţi adresez îndemnul părintesc să fii povăţuitor blând al slujitorilor şi luminător al credincioșilor, inspirându-i pe calea credinței și a iubirii. 

Caută să fii în rugăciune curată şi neîncetată, deoarece aceasta reprezintă comuniunea vie cu Dumnezeu, care te va înţelepţi pentru orice lucru bun, îţi va permite să simţi ajutorul ce pogoară de sus şi care te întăreşte în toate căile vieţii tale.  

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur ne mărturiseşte în acest sens: „Dacă vorbeşti cu bărbaţi înţelepţi, ca urmare a comunicării permanente cu ei, degrabă devii aidoma lor în ceea ce priveşte gândirea dreaptă, cu atât mai mult putem spune aceasta despre cei care vorbesc cu Dumnezeu şi cei ce se roagă Lui”. Străduieşte-te să sporeşti în rugăciunea sobornicească, săvârşind împreună cu clerul şi poporul lui Dumnezeu cât mai frecvent Jertfa cea fără de Sânge, pentru toţi şi pentru toate. Unindu-te în cadrul Cinei Euharistice cu Trupul şi Sângele lui Hristos, vei căpăta puteri, vei învăţa să rămâi în smerenie, avându-L ca exemplu pe Hristos Mântuitorul. 

La vremea cuvenită va trebui să dai răspuns în faţa Judecătorului nepărtinitor despre faptul cum ai cultivat darurile şi talanţii primiți de la Dumnezeu, cum ai folosit împuternicirile date ţie astăzi, cât de sârguincios semănător al cuvântului Domnului ai devenit în tărâmul încredinţat ţie. Aminteşte-ţi cuvântul mărturisitor al Apostolui Pavel: „Cine seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va secera” (2 Cor. 9, 6). 

Astăzi, înmânarea toiagului arhieresc este un nou început pentru Preasfinţia ta, o misiune de propășire a credinței și a Evangheliei lui Hristos. 

Te îndemn să privești acest moment cu smerenie și cu încredere în harul lui Dumnezeu, care te va însoți în calea slujirii Celui Preaînalt. 

Cu părintească dragoste şi binecuvântări arhiereşti, te încredințez în grija și îndrumarea lui Dumnezeu în această sfântă slujire. 

Acum ia în mâinile tale arhipăstoreşti toiagul şi binecuvântează-i pe creștinii prezenţi în sfânta noastră cxatedrală mitropolitană, care au coparticipat în rugăciunea săvârşită astăzi, pentru ca tu să primeşti darurile Duhului Sfânt, în vederea lucrării mântuitoare din ogorul Domnului. Amin!