Preasfințiților Arhierei,
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernici și Preacuvioși Părinți,
Preacuvioase Maici,
Iubiți frați și surori întru Hristos,
Din mila lui Dumnezeu, iată-ne ajunși în preajma Marelui și de Viață Dătătorului Post – o perioadă de aleasă trăire duhovnicească și de reflecție interioară. Acest medicament spiritual este cu atât mai binevenit cu cât, iată, deja de mai mulți ani suntem într-o continuă perioadă de necontenite frământări, ispite și îndoieli. S-ar părea că toate cele câte se întâmplă în jur vin să răstoarne ordinea lucrurilor așa cum o știm noi – confortabilă și tihnită. Însă, de fiecare dată, uităm că Hristos, atunci când a venit în lume, nu a făgăduit lipsa grijilor și a ispitelor, ci a adus soluția pentru a le primi și a le depăși – rugăciunea și speranța mântuirii.
Într-adevăr, multe lucruri care se întâmplă în jur sunt nedrepte și pot duce la deznădejde, creând impresia că Dumnezeu a uitat de noi, lăsându-ne singuri în fața unor situații ce par a fi de neînțeles și de nedepășit. Însă lucrurile nu stau nici pe departe așa – Mântuitorul este acum mai prezent ca niciodată în viețile noastre, pentru că știe că, azi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de prezența Lui.
Este foarte ușor, în asemenea circumstanțe, să cădem pradă ispitei de a ne judeca aproapele, de a-l acoperi cu ură și de a-l osândi, însă tocmai acum și aici intervine mila lui Dumnezeu, manifestată prin această perioadă destinată împăcării – Postul.
Să avem, deci, înțelepciunea de a primi această panacee sufletească cu multă luare aminte, căci nu este alt leac mai bun decât acesta pentru a lupta cu propriile noastre ispite, iar atunci când fiecare dintre noi este conștient că lupta cu păcatul trebuie să înceapă de la noi înșine, văzând buturuga din ochi și nu surcica din depărtare, așa cum ne învață înțelepciunea străbună, abia atunci începe adevărata schimbare, ce vine dimpreună cu împăcarea cu aproapele nostru.
Drumul Marelui Post, ca orice drum ce duce spre mântuire, nu este ușor; este un drum presărat cu pietre ascuțite, dar printre care cresc flori – semn că am ales calea cea strâmtă, însă dătătoare de viață. Să ne veselim deci că am fost învredniciți de această cale și să o stropim cu lacrimi de bucurie și recunoștință.
Acum, mai mult ca niciodată, să luăm aminte la adevărata față a credinței, cea curată, neprihănită și sinceră – așa cum este chipul Maicii Domnului – și să ne ferim de cei care, ca niște farisei, punându-și cenușă în cap, încearcă să transforme credința și Biserica noastră într-o piele de oaie, pe care o îmbracă pentru a-și atinge scopuri care nici pe departe nu amintesc de Învățătura Mântuitorului Hristos. Să stăm neclintiți în credința noastră și să nu ne lăsăm ademeniți de deșertăciunea și mândria lumii acesteia, chiar dacă, aparent, aceste păcate ni se înfățișează ca virtuți. Să ținem minte că cei care cred cu adevărat în Dumnezeu nu se vor lăsa ademeniți de cei ce spun „Doamne, Doamne!”, luând în deșert numele Atotțiitorului din neștiință sau din rea-voință.
Acum, în preajma Postului Mare, să-L rugăm pe Hristos să ne dea acea înțelepciune care să ne aducă frângerea mândriei noastre și să ne spele sufletele cu lacrima pocăinței, aducându-ne mai aproape de adevărata trăire a Ortodoxiei.
Iubiți credincioși și credincioase, iubiți confrați și surori întru slujire, în numele Domnului vă cerem iertare și vă binecuvântăm ca acest Post al Praznicului Învierii să vă fie spre învierea credinței și a dragostei, cu nădejdea moștenirii Împărăției Cerurilor.
Cu arhierești binecuvântări și dragoste întru Hristos,
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE