Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

9:07, joi, 13 februarie, 2020

„Cine ajută pe cei săraci – împrumută pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17) „Întinde o mâină pentru Moldova” – proiect de caritate moldo-olandez, plin de realizări frumoase pentru 2019

Sfântul Grigorie Teologul ne mărturisește: ”Nu-ți întinde mâinile tale la Cer, ci la mâinile săracilor. Dacă îți vei întinde mâinile la cele ale săracilor, vei apuca vârful Cerului”.

Ce presupune milostenia ne-a arătat Însuși Mântuitorul Hristos în Pilda samarineanului milostiv(Luca 10, 25-37): aplecarea concretă spre cel aflat în nevoi, purtarea de grijă față de el.

 

Despre faptele milei trupeşti auzim mereu din Sfânta Scriptură: să îmbrăcăm pe cel gol, să dăm de mâncare celui flămând, să adăpăm pe cel însetat, să cercetăm pe cel bolnav în spital, să cercetăm în temniţă pe cel închis şi, extinzând toate acestea, să facem binele celui ce are nevoie de bine. Astăzi, lumea în care trăim, ne oferă tot mai des un tablou dezolant al uma­nității: groaznice urmări ale nesfârșitelor confruntări militare, oameni sărmani la fiecare colț de stradă, stând în frig, în ploaie sau în arșiță, implorând mila noastră, bătrâni gârboviți, sfârșindu-și zilele în aziluri sau, alteori, în singurătatea căminului lor, neștiuți de nimeni, bolnavi care își caută sănătatea prin spitale, cheltuindu-și tot avutul în spe­ran­ța vindecării ș. m. a. care ne cheamă a ne implica.

La fel, avem faptele milei sufleteşti ce sunt, deasemeni, vital de importante: călăuzirea celui care este pe cale greşită, îndreptarea indiferentului și necredinciosului, or, corectarea celui care crede că el este totul, trezirea lui,  încurajarea deznădăjduiților, oameni debusolați, fără nici o perspectivă, lipsiți chiar și de speranța că vor mai putea schimba ceva vreodată  în viața lor, și multe alte nevoi cu care ne ciocnim zi de zi tot mai desișor…

Aceasta să fie, oare, lumea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu și în care vrem să trăim? Cu siguranță, nu! Ea nu trebuie să fie așa și de noi depinde, în mare măsură, să fie altfel. Sfinții Părinți ne îndeamnă să practicăm milostenia permanent, în orice împrejurare a vieții noastre. Sfântul Grigorie Teologul atrage atenția asupra ispitei de a amâna milostenia: „Să nu zici: Mă voi întoarce și mâine o să te ajut! Să nu treacă timp între hotărârea și fapta ta de binefacere. Binefacerea, de fapt, nu îngăduie amânare”. Chipurile de a milui sunt, cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, felurite, după cum felurite sunt și nevoile aproapelui nostru. Unii au nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de vindecare trupească, dar cei mai mulți au nevoie de înțelegere, de alinare, de iertare, de îmbărbătare. Către toți aceștia trebuie să se îndrepte faptele milei trupești și sufletești.

Astfel, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în anul trecut 2019, în cadrul proiectului de caritate moldo-olandez ”Întinde o mâină pentru Moldova!”, destinat Zonei de Securitate a Republicii Moldova, s-au reușit prin eforturi de echipă realizarea a numeroase lucruri frumoase.

Au fost aduse numeroase haine, încălțăminte, produse alimentare pentru copii și maturi, jucării, premergătoare, cărucioare și biciclete, obiecte de uz casnic ș. m. a. care au fost distribuite la sute de familii nevoiașe, recomandate de asistenții sociali.

De ajutoare umanitare s-au bucurat și unele instituții precum grădinițe, centre de sănătate, centre pentru copii cu CES, licee și aziluri de bătrâni.

În liceele din s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni, com. Coșnița r. Dubăsari și s. Sagaidac r. Cimișlia au fost amenajate clasele de Informatică cu toată tehnica necesară.

În perioada 2-8 august 2019 cei mai buni elevi la Informatică din liceul teoretic ”Nicolae Donici”  s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni au beneficiat de o tabără de vară în s. Gălăciuc Jud. Vrancea, România, unde, pe parcursul a mai multor ani, se desfășoară cel mai prestigios concurs de Informatică practică.

Către începutul anului școlar 2019-2020 circa 70 de elevi din s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni au fost echipați cu toate cele necesare pentru studii, iar cu prilejul sărbătorilor de iarnă circa 120 de elevi din această localitate au primit alese cadouri pregătite cu multă dragoste de către elevii Școlii Internaționale Amsterdam din or. Amstelveen, Olanda.

Mulțumim din suflet donatorilor – oameni frumoși și cu suflet mare! În mod deosebit, pentru enorma muncă depusă, mulțumim neobositei dnei Tanya Hans! La fel, aducem plecăciuni firmei de Transport Internațional de pasageri și colete ”NilComPrim” și angajaților MAI al Republicii Moldova, precum și tuturor celor implicați în acest proiect! Bunul Dumnezeu să Vă răsplătească însutit pentru bunătatea frățiilor Voastre!

Milostenia este cea mai simplă cale prin care omul poate face să se reverse asupra lui milele lui Dumnezeu cele bogate. Pe cât de simplă este însă această cale, pe atât de anevoioasă poate deveni dacă nu înțelegem că esența milosteniei constă nu în îndeplinirea cu scrupulozitate a unei porunci, în vederea răsplății viitoare, ci în folosul concret pe care fapta noastră îl aduce aproapelui. Milostenia este virtuoasă întrucât ne pune în legătură cu cel de lângă noi, care este și el chip al lui Dumnezeu și, prin el, cu Tatăl cel Ceresc. Mântuirea noastră însăși, deși este un act individual, se împlinește numai în comuniune, o comuniune de iubire în care unul oferă și celălalt primește și în care cel care oferă devine și el, la un moment dat, cel care primește.

Potrivit unei serii de cercetări științifice, săvârșind fapte bune, devenim mai sănătoși la nivel psihic, dar și la nivel fizic. După săvârșirea unei fapte bune, avem un sentiment de bucurie, urmat de o senzație de relaxare, iar faptul de a fi ajutători ai celorlalţi poate reduce efectele negative ale bolilor și ale dezechilibrelor la nivelul organismului.

„Milostenia” face parte din procesul de transformare spirituala a crestinului. Ca sa arate limpede acest lucru, Sfântul Ioan Gura de Aur face o afirmatie ce poate parea paradoxala si chiar șocantă, dacă nu se ține seama de contextul și intenția ei pedagogică; astfel, el spune că: „Dumnezeu a poruncit milostenia nu atât pentru ajutorarea nevoiasilor, cât pentru folosul duhovnicesc al celor ce o fac”. De aceea, potrivit naturii ei, milostenia nu este doar un activism, ci o virtute, adică, mai inainte de orice, o buna obisnuință a sufletului. Este însa de la sine ințeles că aceasta bună obisnuință a sufletului, dacă e după dreptate, se arată in chip firesc in fapte, care devin și ele o buna obisnuință. Iar toate acestea, printr-o tainică lucrare a Sfântului Duh transfigurează întreaga ființă omenească.

Iubirea milostivă este un atribut dumnezeiesc prin excelență, iar cei care o practică se aseamănă lui Dumnezeu. „Minunată și plăcută lui Dumnezeu – spune Sfântul Chiril al Alexandriei – este milostenia, fiind potrivită sufletelor evlavioase. Fiți milostivi, zice Tatăl vostru care este în Ceruri”. De aceea, Însuși Mântuitorul i-a fericit pe cei milostivi, făgăduindu-le că vor fi ei înșiși miluiți (Matei 5, 7).

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/