Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

9:39, vineri, 22 aprilie, 2022

Campania de Paști „Un dar pentru Înviere!” a ajuns la beneficiarii Centrului Multifuncțional „Generații” din Parohia Lucășeuca, r. Orhei

„Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu”. (Isaia, 58, 7-8)

Postul Mare este perioada când creștinul ortodox nu doar se abține de mâncare și de băutură în exces, ci împarte acestea cu semenii săi. E încercarea de a fi mai buni, mai aproape de Hristos și de poruncile Sale.

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în cadrul Campaniei de Paști pentru persoanele social-vulnerabile „Un dar pentru Înviere!”, Ediția a III-a, organizată de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, Centrul Social-Misionar „ Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” al Mitropoliei în parteneriat cu Parohia „Sfânta Treime” din s. Lucășeuca, r-nul Orhei, a realizat o acțiune social-filantropică pentru beneficiarii Centrului Multifuncțional „Generații” din această localitate, care vine să ofere creștinilor din comunitate un spectru larg de servicii cu menire socială, scopul cărora este ușurarea vieții și a modului de trai pentru păturile socialmente vulnerabile.

În acest sens au fost oferite mai multe daruri pentru copii și maturi, precum: cărucioare și leagăne, haine și jucării, scutece pentru copii și maturi, plăpumi, și alte bunuri materiale.

De acestea vor beneficia familiile social-dezavantajate, dar și cele de refugiați ucraineni, care se află cazate în cadrul Centrului, precum și în familiile credincioșilor din Lucășeuca.

Printre serviciile oferite de Centrul Multifuncțional „Generații” menționăm următoarele:

  • Cantină Socială – 20 de beneficiari, persoane vârstnice și socialmente vulnerabile care de luni până vineri au parte de un prânz cald oferit la domiciliu. Prânzurile se oferă conform meniului Postului. Totodată, de serviciile Cantinei au beneficiat și refugiații cazați în incinta Centrului;
  • Garderobă Socială, în cadrul căreia de la început de an până în prezent au fost oferite mai bine de 4 tone de haine pentru toate vârstele;
  • Baie Socială. Centrul deține câteva Cabine de duș, unde orice doritor este binevenit;
  • Spălătorie Socială. Centrul este dotat cu 4 mașini automate de spălat haine. Serviciile oferite au reușit să deschidă și 3 locuri de muncă pentru colaboratori.

De asemenea, centrul continuă să primească și să găzduiască refugiați din Ucraina.

În perioada imediat următoare se preconizează deschiderea celei de a doua direcție a Centrului ce presupune implicarea tinerilor și a copiilor în activitatea de voluntariat. Totodată sunt planificate o serie de activități pe interesul acestora.

Campania socială cu ocazia Sărbătorilor de Paști se desfășoară în perioada lunilor aprilie-mai 2022.

Invităm de asemenea toate parohiile, centrele și instituțiile sociale ale Mitropoliei să participe în cadrul acestei campanii, realizând fiecare împreună cu grupul local de voluntari acțiuni filantropice în comunitățile parohiale. Pe parcursul campaniei vor fi reflectate evenimentele desfăşurate.

Cei care vor să doneze produse alimentare neperisabile se pot adresa la Centrul Social-Misionar al Mitropoliei din Capitală de pe str. Grigore Ureche nr. 58 sau puteți apela la nr. de telefon: 067223981, precum și la adresa [email protected]

Să aducem lumina și bucuria pascală prin darul nostru pe chipul celor mai triști ca noi!

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate