Asemenea magilor care au adus odinioară daruri Pruncului Iisus, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, slujitorii și voluntarii Bisericii Ortodoxe din Moldova au oferit daruri sutelor de copii și familii social-vulnerabile din întreaga țară, în cadrul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a. Campania este organizată și coordonată, și în acest an, de Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, având drept scop aducerea de speranță, mângâiere și bucurie în sufletele beneficiarilor. În acest context, în mai multe parohii din țară au fost desfășurate activități social-filantropice prilejuite de sărbătorile Nașterii Domnului și a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.
Astfel, în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Opaci, raionul Căușeni, a avut loc o acțiune caritabilă destinată sprijinirii familiilor social-vulnerabile cu copii, precum și a bătrânilor singuratici din localitate. Vineri, 9 ianuarie 2026, ieromonahul Macarie Crudu, împreună cu tineri voluntari și colindători ai parohiei, au vizitat peste 20 de familii, oferind copiilor daruri, iar adulților pachete cu produse alimentare și mâncare caldă. Totodată, prin cântările tradiționale de colind, a fost vestită bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Petru, în Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Foca” din satul Băcșeni, raionul Nisporeni, a fost organizată o altă acțiune caritabilă, dedicată sprijinirii familiilor defavorizate cu copii, precum și a bătrânilor singuratici și bolnavi. În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, ieromonahul Macarie Crudu, împreună cu preotul–paroh Silvian Darii și voluntarii parohiei, au vizitat peste 25 de familii, oferind copiilor daruri și pachete sociale bătrânilor și bolnavilor, ca semn al milei și iubirii creștine.
Totodată, în Parohia cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Peresecina, raionul Orhei, peste 200 de copii au primit, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, cutii cu daruri, iconițe, materiale catehetice și dulciuri, în cadrul aceleiași campanii filantropice.
Darurile oferite copiilor din aceste localități au fost pregătite cu multă dăruire de către credincioșii Parohiei Ortodoxe cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Londra, în frunte cu preotul-paroh, protoiereul Nicolae Prescură, care, prin acest gest de solidaritate, și-au arătat dragostea creștină față de frații lor aflați în nevoie. De asemenea, o parte dintre cutiile cu daruri pentru copii au fost oferite cu sprijinul Asociației Obștești „Round Table” din Chișinău și al A. O. „Credință și Milostenie”.
Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor jertfa care a născut bucuria de a dărui și de a primi, iar Hristos, Domnul nostru, Care „S-a făcut om ca pe om să-l facă dumnezeu”, să dăruiască tuturor sărbători binecuvântate, sănătate și pace sufletească!
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate










































