Miercuri, 3 octombrie 2018, ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove și Ministrul Apărării Eugen Sturza au trecut în revistă cooperarea bilaterală din ultimii ani, în cadrul unei întrevederi, desfăşurată la sediul Ministerului Apărării.
Mitropolitul, l-a prezentat astăzi domnului ministru al Apărării pe președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării și Organele de Drept, Arhimandritul Nicolae (Roșca).
Dl Eugen Sturza l-a felicitat pe părintele Arhimandrit cu ocazia numirii în noua funcţie şi i-a urat succes în activitate.
Ministrul Apărării a specificat că asistenţa religioasă în Armata Naţională este bazată pe principii benevole şi contribuie la educaţia patriotică a tuturor categoriilor de militari. În acest sens, Dl Eugen Sturza a menţionat că prezenţa preoţilor în unităţile militare este benefică, pentru că îi ajută pe militari să facă faţă provocărilor şi dificultăţilor serviciului.
Colaborarea între Ministerul Apărării şi Biserica Ortodoxă a demarat în 1997, prin semnarea unei declaraţii comune şi, ulterior, semnarea unui plan de acţiuni în domeniu.
Planul prevede o serie de activităţi comune desfăşurate de către cele două instituţii, cum ar fi dotarea cu literatură religioasă a bibliotecilor unităţilor militare, elaborarea recomandărilor instructiv-metodice privind asistenţa religioasă, desfăşurarea şedinţelor, seminarelor, convorbirilor duhovniceşti cu militarii din grupurile de risc, binecuvântarea militarilor detaşaţi în misiuni de menţinere a păcii şi aplicaţii multinaţionale.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
cu referire la http://www.army.md/