Marți, 15/28 septembrie, în ziua după-prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a liturghisit la biserica în construcție cu hramul în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe din sectorul Botanica al Capitalei.
Din soborul de preoți au făcut parte: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Pavel Borșevschi, Protopopul sectorului II, Chișinău, Prot. mitr. Roman Surugiu, parohul sf. lăcaș și un sobor de slujitori.
Slujba arhierească a reunit în rugăciune credincioșii comunității, printre care și ctitorii și binefăcătorii noii biserici, ce s-au rugat într-un gând și au mijlocit în fața Sfinteler Mironosițe ajutor și ocrotire cerească.
În timpul Vohodului mic, parohul bisericii Prot. mitr. Roman Surugiu în semn de recunoștință arhipăstorească pentru munca depusă, s-a învrednicit a primi din partea Mitropolitului, dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic și până la Tatăl Nostru. Iar, clericul bisericii, preotul Petru Rotaru a fost decorat cu dreptul de a purta camilafca.
Câțiva ctitori și binefăcători, în semn de recunoștință pentru aportul adus la edificarea bisericii, au primit alese distincții bisericești.
Arhipăstorul a apreciat în adresarea sa osteneala şi efortul credincioșilor dimpreună cu parohul bisericii depuse cu multă jertfă şi dăruire în edificarea acestui sfânt locaș.
În încheiere, părintele-paroh Roman a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prima slujire arhierească, în mijlocul credincioșilor comunității pe care o păstorește.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media