Recent, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul “Minunea Sfîntului Arhanghel Mihail” din satul Scorțeni, a avut loc adunarea protopopiatului Teleneşti, fiind convocată de către protoiereul Marian Boldescu, protopopul acestui raion.
În prima parte a zilei a fost săvîrşită Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie și Taina Sfintei Mărturisiri, administrată preoţilor din această circumscripţie.
Mai apoi, preotul duhovnic Mihail Ili, a ţinut un cuvînt de învăţatură în faţa preoţilor despre importanța Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
În cadrul adunării, protopopul a venit cu un discurs tematic abordînd un șir de probleme cu care se confruntă slujitorii în parohii. Sfinția sa, ia îndemnat pe toți în perioada acestei veri la o activitate mai spornică de catehizare a copiilor din taberele de odihnă cît și în parohiile încredințate.
La fel s-au discutat o serie de întrebări ce țin de activitatea pastoral-administrativă a parohiilor din protopopiatului Telenești.
Protopopiatul Telenești