În Duminica a XV-a după Rusalii, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinției Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Evanghelia acestei Duminici ne pune înainte porunca cea mai mare – porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”, iar „pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mt. 22, 37-39). În aceste două porunci se cuprinde esența vieții creștine, toate celelalte porunci fiind căi care ne conduc spre iubirea lui Dumnezeu și a semenilor.
Sfântul Ioan Gură de Aur arată că Mântuitorul S-a făcut om și a învățat întreaga Sa învățătură pentru a sădi iubirea între oameni. Iubirea față de Dumnezeu și iubirea aproapelui nu pot fi despărțite: dacă am păstra cu adevărat această poruncă, s-ar risipi dintre oameni toate deosebirile care nasc vrajbă, egoism și nedreptate. Astfel, iubirea devine temelia unei vieți în care omul învață să-l vadă pe celălalt nu ca pe un străin, ci ca pe aproapele său.
Rămânerea noastră lângă Dumnezeu este legată de păstrarea poruncilor, iar porunca este aceea de a ne iubi unii pe alții. De aceea, iubirea creștină nu înseamnă doar a spune că îi iubim pe cei de lângă noi, ci a învăța să-i iubim după măsura pe care ne-o arată Hristos: „Precum v-am iubit și Eu pe voi” (In. 13, 34). Această iubire se arată prin iertare, milă, bunătate, ajutor și prin grija față de cel aflat în nevoie.
Sursa: https://manastireacurchi.md/
















