Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova își sărbătoreşte marți, 28 iulie 2026, ocrotitorul ceresc: Sfântul Mare Cneaz Vladimir, Întocmai cu Apostolii. Cu acest prilej, Sinodul BOM, clerul, cinul monahal, colaboratorii Direcției mitropolitane și binecredinciosul popor al Moldovei i-au transmis arhipăstorului un mesaj de felicitare.
Înaltpreasfinţite Stăpâne,
Părinte și Mitropolit al nostru, Vladimir,
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ocrotitor – Marele Cneaz Vladimir, îngăduiți-ne să Vă transmitem din inimă urările noastre de sănătate, întărire sufletească și arhipăstorire îndelungată, spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În această zi de sărbătoare, înălțăm rugăciuni către Dumnezeu ca, prin mijlocirea Sfântului Mare Cneaz Vladimir, să dăruiască Înaltpreasfinției Voastre ajutor de sus în împlinirea slujirii încredințate. Fie ca harul Duhului Sfânt să vă întărească neîncetat în păstrarea unității Bisericii, în mărturisirea dreptei credințe și în povățuirea clerului și a credincioșilor pe calea mântuirii.
Așa cum ocrotitorul ceresc al Înaltpreasfinției Voastre a fost un vas ales al convertirii neamului său, dorim ca și Înaltpreasfinția Voastră, prin înțelepciunea, blândețea și râvna arhierească, să continuați a lumina calea credinței și a mântuirii pentru clerul și poporul binecredincios.
Cu fiască dragoste și aleasă prețuire,
Sinodul BOM, clerul, cinul monahal, colaboratorii Direcției mitropolitane și binecredinciosul popor al Moldovei

