Acasă Mesaje de felicitare

Mitropolitul Vladimir a transmis un mesaj de felicitare prot. Ioan Timuș, la aniversarea jubileului de 70 de ani de la naștere

52

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Prooroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului, Ioan, marți, 7 iulie 2026, protoiereul Ioan Timuș, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Plop-Știubei, raionul Căușeni, aniversează frumosul jubileu de 70 de ani de la naștere. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir i-a transmis părintelui omagiat, un mesaj de felicitare:

Preacucernice părinte Ioan,

Cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 70 de ani, Vă adresăm sincere și părintești felicitări, însoțite de alese urări de sănătate, pace sufletească și binecuvântare de la Dumnezeu.

În mod deosebit, apreciem și binecuvântăm exemplul frumoasei dumneavoastră familii, în care, împreună cu preoteasa, ați crescut și educat în credință zece copii, oferind tuturor o mărturie vie despre dragostea, jertfelnicia și responsabilitatea familiei preoțești.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Marele Arhiereu, să vă dăruiască în continuare sănătate deplină, putere de muncă, bucurie duhovnicească și ani binecuvântați, spre folosul Sfintei Biserici și al credincioșilor pe care îi păstoriți cu aceeași dragoste și credincioșie.

Întru mulți și binecuvântați ani!

† VLADIMIR
Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove