Acasă Știri și festivități naționale Slujbe

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din or. Rîșcani

1020

Sâmbătă, 2 mai, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din or. Rîșcani.

Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, prot. mitr. Nicolae Craveț, secretar eparhial, prot. mitr. Teodor Bazatin, parohul bisericii gazdă, prot. Arsenii Bazatin, protopop de Rîșcani, PC Arhim. Vlasie, starețul Mănăstirii Nicoreni, precum și un sobor de preoți și diaconi și credincioșii prezenți.

La vohodul mic, Înaltpreasfințitul Vladimir a oferit părintelui paroh, Teodor Bazatin, dreptul de a purta a doua cruce, iar părintelui Arsenii Bazatin dreptul de a purta mitra, în semn de înaltă apreciere pentru munca pe care au depus-o și continuă să o depună spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova și al creștinilor.

În cuvântul adresat la final, Mitropolitul a felicitat pe preoții care slujesc în această biserică, dar și pe credincioșii ce frecventează acest locaș de închinare.

Cu un mesaj de felicitare au venit și autoritățile publice locale, care au conferit titlul de Cetățean de Onoare al Raionului Rîșcani doamnei preotese Olga Bazatin pentru contribuția depusă la educarea elevilor în cadrul instituțiilor de învățământ, dar și în cadrul bisericii. După oficierea serviciului divin, ierarhii, preoții și conducerea raionului au depus flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media