Acasă Știri și festivități naționale Slujbe

Slujba Pasiei la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

365

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în seara zilei de duminică, 8 martie 2026, PS Siluan, Episcopul Orheiului și Vicar al Mitropoliei Moldovei, a oficiat slujba Pasiei la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Alături de Preasfinția Sa s-au rugat soborul slujitorilor Catedralei, precum și numeroși credincioși veniți pentru a participa la această rânduială deosebită a Postului Mare, în cadrul căreia sunt rememorate Sfintele și Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.

În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a evidențiat că taina mântuirii omului se descoperă în mod deplin prin Crucea Mântuitorului, locul în care se arată iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu față de lume. Prin jertfa Sa pe Cruce, Hristos a deschis oamenilor calea spre viața cea veșnică, chemându-i să devină fii ai lui Dumnezeu după har.

Astfel, asumarea Crucii în viața creștină înseamnă jertfă, dăruire și iubire față de aproapele. Credinciosul este chemat să își îndrepte gândul și inima către Hristos, cerându-I ajutorul pentru a se ridica din căderile sale și pentru a merge pe calea mântuirii.

Credința în puterea Crucii oferă sens și lumină vieții omului. Prin participarea la această taină, creștinul își asumă nu doar trăirea credinței în mod personal, ci și mărturisirea ei în lume. În lumina Crucii se descoperă și taina Învierii, care aduce nădejde și bucurie tuturor celor ce Îl urmează pe Hristos.

Sursa: https://manastireacurchi.md/