Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:09, duminică, 1 ianuarie, 2023

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir adresat prot. mitr. Vasile Rotaru, cu prilejul aniversării a 40 de ani de viață


Preacucernice părinte protopop,

În această zi, când prin binecuvântarea lui Dumnezeu aţi ajuns la frumosul popas aniversar, 40 de ani de viață pământească, Vă adresăm sincere felicitări și urări de bine, nădăjduind că Mântuitorul Hristos Vă va întări şi Vă va îndruma încă mulţi ani întru slujirea cu ințelepciune Bisericii Sale.

Ne îndreptăm rugăciunile noastre către Bunul Dumnezeu ca să binecuvânteze truda pe care o depuneți cu atâta dragoste și dăruire de sine pentru binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, atât prin slujirea în calitate de protopop de Șoldănești, cât și prin înfăptuirea și realizarea celorlalte numeroase activități pe care le realizați cu deosebită conștiinciozitate.

Încredințându-Vă de susținerea și prețuirea noastră, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască sănătate, putere și aceeaşi dragoste şi râvnă sfântă pentru Biserică, călăuzindu-Vă mereu pașii în realizarea lucrurilor frumoase și mântuitoare.

 Întru mulți și binecuvântați ani!

Cu părintească binecuvântare,

 

† VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE