Recent am scris despre declinului ateismului, un subiect care a suscitat multe reacţii, unii întrebându-ne dacă întradevar ar fi aşa. Probabil într-o mare măsură răspunsul depinde de cine face numărătoarea, unde şi din ce perspectiva. Astăzi venim cu un exemplu concret al unei părţi a lumii unde fără îndoială ateismul e în declin şi cedează loc credinţei religioase, în speta creştinismului. E vorba de China comunistă. O facem din perspectiva unei recente apariţii editoriale (2011) a scriitorului dizident chinez, Liao Yiwu.
Titlul cărţii e sugestiv, God Is Red, iar subtitlul şi mai sugestiv: The Secret Story of How Christianity Survived and Flourished in Communist China. (“Dumnezeu e Rosu, Istoria Secretă a Supravieţuirii şi Progresului Creştinismului în China”). Dumnezeu e rosu în China nu pentru că roşu e culoarea comunismului, ci, zice Liao, din cauza sângelui vărsat şi sacrificat de misionarii străini şi creştinii chinezi care au transformat China, în doar 60 de ani, în una din marile puteri creştine ale lumii. Statisticile arată că zilnic în China se convertesc la creştinism 10.000 de oameni. În China sunt mai mulţi creştini decât în oricare ţară europeană în afara Rusiei. Cum a ajuns China comunisă să deţină recordul acesta? Răspunsul, detaliat cu multă răbdare şi pasiune, e dat de Liao Yiwu în cele 231 de pagini ale cărţii lui.
Statistici
Liao Yiwu e unul dintre cei mai proeminenţi şi bine cunoscuţi scriitori chinezi. Poemul lui epic “Masacru”, care descrie represaliile guvernului comunist chinez împotriva manifestanţilor din Tianamen Square în 1989, i-au adus 4 ani de puşcărie. În 2008 a publicat o altă carte anticomunistă care încă e interzisă în China. Cu toate acestea, Liao continuă să scrie despre subiecte care irită guvernul comunist. De data asta prin God Is Red, o cronică a renaşterii creştinismului în China după ce în 1950 Mao l-a pus în afara legii, a expulzat, încarcerat sau executat toţi misionarii creştini aflaţi în China la vremea aceea, a pus în lagăre de concentrare sau executat preoţii şi păstorii chinezi, a închis bisericile, şi a confiscat bisericile şi proprietăţile lor şi ale creştinilor. Aproape că a sufocat creştinismul chinez. Ironic, dacă în 1950 în China erau doar 700.000 de creştini, în 2010 se estima că numărul lor a crescut la 70 de milioane, dintre care 50 de milioane de protestanţi şi 10 milioane de catolici. În 2007 publicaţia oficială chineză China Daily afirmă că în China erau 40 de milioane de protestanţi şi 10 milioane de catolici. Numărul neoficial al creştinilor chinezi însă e estimat la peste 100 de milioane, având în vedere că mulţi dintre ei se închină în biserici neînregistrate oficial, în casele oamenilor, şi nu în bisericile oficiale recunoscute sau autorizate de stat. După 60 de ani de persecuţie, creştinismul a devenit cea mai numeroasă religie din China. Aşa afirmă God Is Red. Nu e budismul, taoismul sau confucianismul, ci creştinismul. Creşterea aceasta vertiginoasă e comparabilă doar cu aceea a creştinismului la începutul Mileniului I.
Trecutul
Creştinismul a pătruns în China încă din secolul IX dar progresul a fost greoi din cauza dificultăţilor în penetrarea zonelor muntoase şi rurale ale ţării. Până la 1949 numărul creştinilor abia ajunsese la 700.000 în toată ţara. Dar influenţa creştinilor chinezi era bine cunoscută. Încă înainte de 1949 unii din liderii răscoalelor chineze împotriva britanicilor au fost creştini ori chinezi neconvertiţi dar educaţi în şcolile misionare protestante americane din China. Înainte de moartea lui Mao Zedong în 1976, mulţi creştini chinezi au fost încărceraţi şi executaţi. Zece ani mai târziu însă lucrurile au început să se schimbe. În timp, intelectualii dizidenţi au devenit interesaţi în creştinism, Liao fiind unul dintre ei. Primul lui contact cu creştinismul a fost în 1998 când a întâlnit primul creştin care l-a invitat la o slujbă religioasă în casa unui om. Liao a refuzat, dar apoi s-a răzgândit. Iar ce a văzut i-a rămas imprimat în minte pentru restul vieţii. Pentru prima dată în viaţă a asistat la o slujbă religioasă unde văzuse zeci de oameni rugându-se, cintind, recitind poezii, citind Biblia, cu voce tare sau singuri, într-o disciplină desăvârşită. Oamenii păreau sinceri în simţămintele lor, dar se închinau în ascuns. Ca dizident, asta îl deranja pe Liao, el însuşi fiind o victimă a interdicţiilor comuniste. I s-au deschis ochii spre o perspectiva nouă, aceea a libertăţii religioase.
De-a lungul anilor Liao a menţinut contact cu prietenii lui creştini, fără însă a deveni el însuşi creştin. Şi tot de-a lungul aceloraşi ani mulţi dintre prietenii lui creştini au fost arestaţi şi încărceraţi din pricina credinţei sau pentru că se închinau în biserici neautorizate de guvernul comunist. Liao însă a perseverat. Întors la Pekin, a intrat în contact cu un grup de creştini care i-au dat un documentar despre istoria creştinismului în China. După ce l-a vizionat, Liao a decis să demareze un proiect propriu al istoriei creştinismului în China comunistă. Oportunitatea perfectă a apărut în 2004 când Liao a întâlnit un doctor, pe care îl descrie în carte cu numele fictiv de Dr. Sun. O dată devenit creştin, Dr. Sun, şi-a abandonat profesia de medic şi s-a făcut misionar. Ani de zile a peregrinat prin munţii şi provinciile rurale ale Chinei oferindu-şi fără plată serviciile medicale săracilor şi celor lipsiţi de nădejde. În acelaşi timp însă propovăduia şi Evanghelia. Vreme de mai multe luni Liao l-a acompaniat pe Dr. Sun prin diferite zone ale Chinei unde a intrat în contact cu oameni în vârstă, preoţi, păstori, călugări şi călugăriţe, unii în anii 80, 90 ai vieţii şi chiar mai în vârstă. Liao le-a luat interviuri, cu multă migală, detaliate, căutând să cunoască geneza modernă a creştinismului în China, vremea persecuţiei, şi situaţia curentă.
Interviuri şi amintiri
In God Is Red Liao reda 18 din interviurile luate. Toate fascinante şi abundente în detalii păstrate zeci de ani în mintea şi memoria unor creştini bătrâni până la întâlnirea lor cu Liao. Citind cartea îţi face impresia că parcă aşa a rânduit Dumnezeu ca aceşti oameni să supravieţuiască orgiile comuniste, să trăiască vieţi lungi, să fie martori la multe evenimente, şi să dezvăluie, chiar înainte de moarte, amintirile lor despre supravieţuirea creştinismului în China. Unii dintre ei au murit înainte de publicarea cărţii, iar alţii după.
Liao dovedeşte a fi un scriitor iscusit. Frazele lui sunt scurte, foarte descriptive, şi depistează detaliile cele mai fascinante. Detalii care te împiedică să te plictiseşti şi nu îngăduie cititorului să pună cartea jos. Descrie servicii religioase în case, în curţi, pe străzi, grămezi de sute de oameni simpli, lipsiţi de nădejde, care se strâng ca să audă cu atenţie mesajul Bibliei.
Interlocutorii lui Liao îşi amintesc de “bărbaţi înalţi cu păr blond sau roşu” care veniseară în China ca misionari. Erau europeni, australieni, neo zeelandezi, americani. Bărbaţi ale căror soţii aveau ochi albaştri. Cu copii multi, unii născuţi în China, dintre care mulţi muriseră acolo. Nu s-au mai întors acasă şi i-au îngropat în China. Oameni buni care învăţau pe chinezi un model de viaţă nouă, acela creştin, plin de umilinţă, sacrificiu, integritate, dragoste faţă de aproapele. Unii se pricepeau la medicină, vindecau pe cei bolnavi, învăţau pe chinezi regulile elementare de igienă. Îi învăţau cum să cultive pământul pentru a le da mai mult rod. Au construit biserici, şcoli, orfelinate, drumuri, cabinete medicale. Au învăţat limba localnicilor, au învăţat oamenii să scrie şi să citească, să cânte cu vocea şi din instrumente. Au tradus Biblia în limba lor. Aceştia au fost misionarii, bărbaţi şi femei de care creştinii chinezi încă îşi aduc aminte cu nostalgie, fie că i-au cunoscut direct, fie că li s-a povestit despre ei.
În anii 30 ai secolului trecut când Japonia a invadat China, misionarii nu au plecat acasa ci au rămas în urmă. Unii au fost executaţi, alţii puşi în lagăre de concentrare, alţii au dispărut fără ca nimeni să le mai dea de urma. Sub guvernul naţionalist a lui Chaing Kai-shek misionarii au dus-o mai bine, generalisimul şi soţia lui fiind creştini. Învinşi de comuniştii lui Mao în 1949, forţele naţionaliste s-au refugiat în Taiwan iar Mao a dezlănţuit teroare în toată China. Majoritatea misionarilor au părăsit China la vremea aceea. Altii au rămas în urmă, au refuzat să plece, au fost arestaţi, ori executaţi, fiind denuntaţi ca agenţi ai imperialismului străin. Alţii an încercat să ajungă în Hong Kong, Shanghai, Macao sau alte puncte portuare pentru a se întoarce acasă. Au pierit pe drum ori li s-a pierdut urma.
Pietre de mormânt
În drumurile lui prin China Liao a căutat să afle şi mormintele misionarilor şi preoţilor îngropaţi acolo. A găsit câteva, puţine. Sătenii l-au dus la marginea satelor, prin balarii şi buruieni până la brâu, arătându-i pietre de morminte, pe unele din ele încă putându-se citi fragmente de nume englezeşti sau franţuzeşti. Cu vremuri în urmă acolo erau cimitirele unde fuseseră îngropaţi misionarii şi preoţii străini şi familiile lor. Viaţa modernă însă nu dă linişte nici măcar acestor pietre de morminte. Liao descrie vizita la un cimitir unde excavatoarele dislocau pietrele de mormânt pentru a le vinde. În China comunistă se construieşte mult şi piatra e scumpă. De ce nu şi pietrele de mormânt? Asta a fost şi soarta mormintelor unor misionari. Istoria e dezgropată în China comunistă, dar azvârlită la o parte. Iar în alte locuri, fostele cimitere au fost transformate în lanuri de porumb iar mormintele au dispărut.
Minuţios, Liao a adunat de pe unde a ajuns, numele tuturor misionarilor despre care i s-a vorbit, împreună cu anul aproximativ în care au ajuns în China. A înregistat 62 de nume, toţi ajunşi în China între 1850 şi 1949. O sută de ani. Unii au murit acolo, alţii s-au întors în ţară de baştină, iar altora nu li s-a mai dat de urmă. Iar numele unora dintre ei nu mai sunt cunoscute. Majoritatea sunt nume englezeşti, pe lângă ei unii norvegieni. Iar misionarii catolici au fost toţi europeni, francezi, belgieni ori elveţieni.
Creştinismul contemporan chinez
Creştinsmul contemporan în China, afirmă Liao, e o forţă cu care autorităţile trebuie să se poarte cu atenţie. Nu pentru că ar fi o ameninţare la adresa comunismului chinez. Dimpotrivă. Spre surprinderea lui, remarca Liao, nici un creştin pe care l-a întâlnit în drumeţiile lui prin China, nu a exprimat sentimente de ură faţă de comunism ori presecuţia comunistă. Creştinismul e un pericol pentru că se extinde ca un foc care nu mai poate fi stăpânit. Tot mai multe oficialităţi se convertesc la creştinism. În timp, poate nu chiar mult, China comunistă se va prăbuşi, spune Liao, dar nu din exterior, ci din interior, datorită influenţei creşcinde a creştinismul. Într-un email din septembrie 2010 adresat unor prieteni din afara Chinei, Liao îşi exprimă admiraţia faţă de creştinism, afirmând, cu confidenţă, că creştinismul “will outlast the current totalitarian government”, adică “va supravieţui guvernului totalitar chinez”. De ce? Pentru că în China generaţia contemporană de creştini sunt perseverenţi şi motivaţi să vadă lumina creştinismului aprinsă în toată ţara.
Declinul ateismului?
Fără îndoială. China oficial ateistă răspunde afirmativ acestei întrebări. Da, în China comunistă Dumnezeu zâmbeşte, iar cel rău scrâşneşte din dinţi. În China Dumnezeu a biruit, iar Marx şi Mao au pierdut. Ireversibil.
Am scris astăzi despre experienţa creştinismului în China din mai multe motive. Unii dintre noi au trăit sub comunism şi cunosc persecuţia la care comunismul roman a supus creştinii. Nu puţini au fost victime ale persecuţiei religioase. Şi nu puţini preoţi, pastori, şi creştini autentici care au luptat pentru credinţa au fost arestaţi, torturaţi, supuşi la mulţi ani de închisoare. Unii au fost executaţi iar alţii au murit înainte de vreme în lagărele de concetrare comuniste. Parafrazându-l pe Santayana, cine nu-şi cunoaşte trecutul e condamnat să-l retrăiască. Nu dorim să retrăim vremurile acelea grele când am fost lipsiţi de libertatea religioasă. În plus, e bine că generaţia tânără să cunoască preţul pe care cei dinaintea noastră l-au plătit pentru promovarea şi păstrarea valorilor creştine. Libertatea religioasă e fără preţ. Ce s-a întâmplat în România comunistă se petrece astăzi în China comunistă. Dar asta nu înseamnă că pericolele la adresa libertăţii noastre religioase au dispărut. Dimpotrivă. Secularismul european caută să ne întoarcă iarăşi la vremurile când religia şi creştinismul erau marginalizate. Încă acum 2000 de ani Apostolul Iuda ne îndeamna să ne luptăm pentru credinţa dată odată pentru totdeauna. (“3. Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.”) Haideţi deci să fim vigilenţi şi să nu pierdem din vedere una din cele mai preţioase libertăţi cu care am fost binecuvântaţi – libertatea religioasă.