Mulțime de credincioși, cu mic cu mare, s-au adunat în curtea bisericii nou-înălțate din s. Rublenița, r. Soroca pentru a întâmpina pe Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir.
Prot. Mitr. Nicolae Craveț, Protopop de Soroca, a salutat Întâistătătorul din numele tuturor celor prezenți, mulțumindu-i pentru cinstea și bunăvoința de a fi alături de bine-credincioșii creștini ai Rubleniței.
Slujba arhierească a început cu sfințirea prestolului în cinstea Sf. M. Mc. Teodor Tiron, de la subsolul sfântului locaș.
În continuare, Mitropolitul l-a decorat pe părintele Protopop cu dreptul de a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la “Tatăl nostru”, în semn de prețuire a muncii pe care o face în calitate de Blagocin al ținuturilor Sorocii.
La rândul său, Prot. Vitalie Andriuță, parohul bisericii, a fost binecuvântat pentru a purta Mitră, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse spre luminarea turmei încredințate.
În timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, sfântul lăcaș s-a arătat a fi neîncăpător pentru zecile de creștini dornici de a primi hrană duhovnicească, participând la slujba oficiată de către Chiriarh, astfel că mulți dintre ei s-au adunat lângă zidurile bisericii pentru a se ruga pentru pace, liniște și bună înțelegere între frați.
După Liturghie a fost oficiat un Te-Deum de mulțumire, iar mai apoi Mitropolitul a mulțumit întregii obști creștinești pentru primirea cordială și pentru frumosul exemplu pe care îl dau tuturor creștinilor din țară prin hărnicia și dragostea lor pentru cele sfinte, îndemnându-i să păstreze același zel și hotărâre, indiferent de ispitele și greutățile care ar apărea în cale.
La rândul său, părintele Vitalie s-a adresat către Vlădica Vladimir cu un cuvânt de recunoștință pentru binecuvântarea arhierească, asigurând pe Înalt Prea Sfinția Sa de fiască supunere și întru toate ascultare și de acum înainte.
Spre final enoriașii au primit din partea Înalt Prea Sfinției Sale iconițe și cărți de rugăciuni.