Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni se desfășoară permanent diferite activități filantropice, sub coordonarea preotului-paroh Petru Ciobanu. În această perioadă au fost repartizate creștinilor 200 de Cărți de Rugăciune, pachete cu haine, hrană și produse alimentare pentru copii, produse în sumă de 87.000 lei.
Filantropia socială creștină presupune o dăruire deplină pentru bunăstarea celuilalt, fără să ţină cont de consecinţele şi dezavantajele acestei totale dăruiri. În Sfânta Scriptură, termenul grecesc „filantropos” se referă atât la filantropia lui Dumnezeu, cât şi la filantropia ca relaţie între oameni, ceea ce se confirmă și în practica Bisericii primare, unde vedem că „filantropia creştină îşi are temeiul atât în Dumnezeu, ca Părinte iubitor al tuturor, dar şi în identitatea de natură a oamenilor. Primul filantrop a fost Dumnezeu – „Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi” (Ioan 4, 19), iar milostenia, ca expresie concretă a filantropiei creștine, reprezintă mijlocul prin care Dumnezeu preface ignoranța, autosuficiența și egocentrismul omului în iubire faţă de aproapele, pentru ca acesta să poată dobândi veșnicia în Împărăția cerească.
Biserica își îndeplinește rolul său social comunitar prin filantropie numai atunci când este lângă credincioși și îi slujește necondiționat cu smerenie, iubire și jertfelnicie; pentru că Biserica, în spiritul învățăturii sale apostolice, trebuie să pună preț, înainte de toate, pe valoarea unică a fiecărei persoane umane, valoare dată de prezența chipului lui Dumnezeu în orice om.
Vocația Bisericii Ortodoxe a fost dintotdeauna una slujitoare, filantropică și diaconală. „Liturghia” și „diaconia”, adică slujirea liturgică şi slujirea filantropică a Bisericii, sunt de nedespărţit, fiindcă orice slujire pleacă de la Altar.
Așadar, „filantropia socială”, inspirată fiind de „Liturghia eclesială”, a fost și este, pe drept cuvânt, considerată una dintre caracteristicile fundamentale ale credinţei creştine autentice, întrucât prin aceasta, slujindu-se în acelaşi timp lui Dumnezeu şi omului, se descoperă adevăratul sens al celei mai importante virtuți creştine: dragostea, numită de părintele Bria „virtute care este activă în toate virtuţile creştine, virtuți care-şi trag seva şi valoarea din această virtute mamă şi regină a tuturor virtuţilor”.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate
