Astăzi Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Socoleni, r. Anenii Noi – eveniment mult așteptat de credincioșii din localitate, la care au participat reprezentanții administrației raionale și locale, numeroși preoți din circumscripție precum și mai multi binecredincioși creștini.
Binecuvântând acest frumos început de lucrare mântuitoare, Întâistătătorul a îndemnat pe toți cei prezenți să susțină lucrările de construcție pentru ca peste colinele Socoleniului să se audă cât mai curând dangăt de clopot.
Totodată Vlădica Vladimir a menţionat că dinamica lucrărilor demarate este una promiţătoare iar bunăvoinţa şi disponibilitatea autorităţilor de a sprijini construcţia necesară este una demnă de luat ca exemplu pentru toţi cei care vor să muncească spre binele şi mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.