După săvârșirea Sfintei Liturghii în Duminica a XII-a după Rusalii, ÎPS Mitropolit Vladimir, s-a deplasat la Criuleni, unde a participat la inaugurarea monumentului voievodului moldav Ștefan cel Mare și Sfânt.
Ceremonia a fost prilejuită de comemorarea a 510 ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
La acest eveniment emblematic au onorat cu prezența Președintele RM, dl Nicolae Timofti, Ex Președintele RM, dl Mircea Snegur, Președintele PLDM, dl Vlad Filat, Președintele raionului Criuleni, dl Vitalie Rotaru, precum și numeroși reprezentanți din conducerea țării și societatea civilă.
Momentul culminant al ceremoniei a fost slujba de binecuvântare a sculpturii din bronz, săvârșită de un numeros sobor de preoți din raioanele Criuleni și Dubăsari, în frunte cu ÎPS Vladimir.
În luarea sa de cuvânt, Președintele RM, dl Nicolae Timfofti a menționat următoarele: „Oamenilor de aici le-a fost caracteristic întotdeauna curajul, dârzenia și sârguința. Anume oamenii din Criuleni au luptat în primele rânduri pentru integritatea țării. „
Cu un cuvânt de felicitare, în care a apreciat inițiativa, a venit și Vlădica Vladimir: „Mă închin în fața celor care au contribuit la edificarea acestui monument, care ne va aduce mereu aminte de bravul voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, dar mai ales de mesajul său de peste veacuri, atât de actual și astăzi, de a sta strajă la hotare și a păzi acest pământ… „
Un cuvânt emoționant a rostit și comandantul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială (BPDS) „Fulger”, dl Ion Țurcanu, care a făcut o scurtă incursiune în istoria recentă a țării, menționând că în cele mai grele momente concetățenii noștri au fost întodeauna cu gândul la Dumnezeu, luând mereu exemplu de trăire și credință de la înaintașii noștri.
După depunerile de flori, Mitropolitul însoțit de Protopopul de Criuleni și Dubăsari Prot. mitr. Teodor Pelin, precum și alți participanți la eveniment s-au deplasat la Târgul meșterilor populari organizat în apropiere, unde s-au familiarizat cu lucrările acestora.