Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

5:02, sâmbătă, 25 iulie, 2015

Un pelerinaj-expediţie la Soloveţ

12

Acum câteva luni, un grup de profesori din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, au decis să meargă pe urmele celor deportaţi în anii sovietici. S-a identificat traseul Chişinău – mănăstirea Soloveţ.

Astfel, la 20 iulie 2015, un grup de 13 persoane: cercetători, jurnalişti, slujitori şi masteranzi au pornit la un drum de peste 3000 de km. În acest sens, au primit binecuvântarea Mitropolitului Vladimir şi acceptul universităţii.

Cu o zi înainte, pelerinii au participat la o slujbă de călătorie, oficiată în cadrul bisericii USM, la care părintele-paroh Octavian Moşin a vorbit despre importanţa acestei expediţii, prin care se încearcă revigorarea trecutului şi scoaterea la lumină a mai multor personalităţi ce au pătimit în lagărele sovietice.

Din partea pelerinilor-cercetători a vorbit profesorul Andrei Dumbrăveanu, care a prezentat echipa ce a pornit la acest binecuvântat drum, fiind menţionaţi istoricii A. Petrencu şi I. Negrei, iar din partea capelei universitare diaconii A. Cobzac şi A. Guţuleac.

S-a luat pământ din scuarul Catedralei Mitropolitane şi se intenţionează instalarea unei cruci în memoria celor duşi în Gulag.

Din partea Direcţiei mitropolitane, Preasfinţitul Episcop Ioan, vicar-mitropolitan, ne-a comunicat că s-a coordonat itinerarul expediţiei şi au fost obţinute toate permisiunile, încât echipa de cercetători să poată cerceta aspectele interesate, inclusiv realizarea unui film documentar.

Joi, 24 iulie, discutând cu pelerinii, am aflat că au ajuns cu bine şi sunt în proces cercetările legate de personalităţile din spaţiul pruto-nistrean exilate în aceste lagăre nordice. În acelaşi timp, pelerinii participă la serviciile divine şi sunt impresionaţi de acele privelişti. Iată ce ne-a mărturisit, părintele diacon Anatolie Cobzac: „Să vă spun sincer aici într-adevăr e un colț de rai, un Athos al Rusiei. Din moment ce intri în mănăstire imediat simți duhul Ortodoxiei. Slujbele sunt pline de prezența Duhului Sfânt, cântarea „znamenâi raspev” te duce parcă într-o altă lume, unde iți vezi doar păcatele şi mai mult nimic…”.

Este de menţionat faptul că expediţia va dura la Soloveţ până la începutul lunii august, după care la întoarcere vor fi vizitate alte sfinţenii şi locuri de importanţă istorică.