Cu ocazia recentei slujbe arhierești de la biserica “Înălțarea Domnului” din Orhei, țara noastră a fost vizitată de un bun prieten al Bisericii Ortodoxe din Moldova – domnul Ioanis Fotiadis. Băștinaș de pe meleagurile elene, Domnia Sa nu o dată a venit cu frumoase daruri către confrații întru credință de pe plaiurile moldave. De această dată, Domnul Fotiadis a donat Centrului Perinatal din Orhei un cardiograf, care și-a făcut simțită lipsa de mai bine de douăzeci de ani.
Părintele Arhimandrit SILUAN (Șalaru), Protopop de Orhei, dimpreună cu Părintele Arhimandrit NECTARIE (Gherman), stareț al Mănăstirii Horăști, au mulțumit binefăcătorului pentru acest frumos și necesar gest, menționând că astfel, Domnia Sa a contribuit enorm la eficientizarea activității Centrului, venind în sprijinul pacienților cu afecțiuni cardiace.
Și conducerea instituției medico-sanitare și-a exprimat recunoștința față de oaspetele grec, subliniind faptul că de acum în acolo munca medicilor de aici va fi mult mai rapidă, iar bolnavii vor putea fi diagnosticați cu exactitate, pentru a primi prompt ajutorul de care au nevoie.
La rândul său, Domnul Ioanis Fotiadis și-a exprimat speranța că acest cardiograf va fi de un real folos pentru toți beneficiarii Centrului Perinatal, mulțumind creștinilor drept-măritori din ținuturile Orheiului pentru primirea călduroasă și pentru cuvintele călduroase.