Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:38, duminică, 11 septembrie, 2016

Slujire arhierească în Duminica a XII – a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala episcopală din Soroca

3

În Duminica a XII – a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar Mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală din Soroca.

La Vohodul Mic, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii ortodoxe din Moldova, Protoiereul Anatolie Benzari, parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Iarova, r. Soroca, a fost decorat cu dreptul de a purta mitră, iar Preotul Iurie Lupașcu a fost avansat la rangul de Protoiereu.

În cadrul Liturghiei, tânărul absolvent al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, Maxim Teacă, a fost hirotonit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în treapta de diacon pe seama parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel din orașul Fălești.

După săvârșirea serviciului divin, Preasfințitul Ioan, a adresat un cuvânt de învățătură enoriașilor prezenți la Sfânta Slujbă, în care a făcut referință la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – sărbătoare ce s-a suprapus în acest an cu Duminica a XII-a după Cincizecime.

„Frați creștini, Sfânta noastră Biserică cheamă astăzi credincioşii săi la un popas de sărbătoare care ne aduce aminte de sfârşitul ultimului Prooroc al Vechiului Testament şi primul mucenic al Noului Testament: Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui tăiere a capului o prăznuim. Îl pune înainte acum, ca de atâtea ori peste an, spre a-l dărui bogat pilduitor oamenilor. Chemarea lui a fost rânduită de sus. El a plinit-o desăvârşit. Viaţa Sfântul Ioan Botezătorul a fost o viaţă aspră de rugăciune,post şi înfrânare şi s-a sfârşit ca şi vieţile celor mai mulţi prooroci şi sfinţi prin moarte.

Să ascultăm „Glasul celui ce strigă în pustie: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui – pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor, faceţi deci roade de pocăinţă”. Cu această hotărâre, Vă îndemn iubiți credinioși să părăsim păcatele, luând mijlocitor şi rugător pentru noi pe marele Prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan, și să cerem de la acest ales vlăstar al Bisericii, mijlocire către Tronul Ceresc.” a menționat Episcopul vicar.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/