Cu prilejul aniversării unui deceniu de la târnosire, biserica “Înălțarea Domnului” din cartierul Nordic al Orheiului s-a îmbrăcat în strai de sărbătoare, deschizându-și larg ușile pentru Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir care a fost întâmpinat de către părintele Protopop Arhim. Siluan (Șalaru), numeroși slujitori și zeci de credincioși.
În timpul serviciului divin, părintele paroh Rostislav Postică a fost decorat cu dreptul de a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la “Tatăl Nostru”, în semn de apreciere a muncii sârguincioase depuse întru propășirea credinței și luminarea poporului binecredincios, precum și pentru buna întreținere a bisericii pe care o administrează.
În continuare, domnul Ion Ștefârța, Președintele Raionului Orhei, a fost decorat cu Ordinul “Cuv. Paisie Velicikovski” pentru grija purtată spre întărirea credinței și pentru colaborarea fructuoasă cu Biserica Ortodoxă din Moldova. Cu același ordin a fost decorat și domnul Vitalie Colun, primar de Orhei, pentru disponibilitatea Domniei Sale și pentru sprijinul permanent acordat sfintelor lăcașe din oraș.
Această zi a fost una deosebită și pentru tânărul Vasile Gavrilița, care a fost binecuvântat de Mitropolit spre a îndeplini slujirea diaconească, primind sfaturile părintești ale Înalt Prea Sfinției Sale spre bună îndeplinire a misiunii sale.
După Liturghia oficiată cu deosebit fast și pietate, Vlădica Vladimir dimpreună cu slujitorii altarului a oficiat un Te-Deum de mulțumire, iar mai apoi la felicitat pe părintele Rostislav cu ocazia zilei de naștere, celebrată astăzi, urându-i ca și în continuare să rămână același preot smerit, înțelept și harnic, întărind astfel credința enoriașilor și însuflețindu-i spre toată fapta cea bună.
La popas aniversar părintele paroh a primit din partea Mitropolitului, în fața întregii adunări Ordinul “Cuv. Paisie Velickovski”, ca semn de recunoștință și încurajare pentru activitatea ulterioară.
Prot. Mitr. Rostislav Postică a mulțumit Chiriarhului pentru aleasa cinste făcută parohiei “Înălțarea Domnului” precum și pentru deosebitele decorații pe care le-a primit, asigurând pe Înalt Prea Sfinția Sa de supunere fiască și întru toate ascultare și în continuare.
Cu cuvinte de recunoștință și urări de bine adresate Întâistătătorului a venit și Preacuviosul Arhimandrit Siluan (Șalaru), Protopop de Orhei, pentru grija permanentă a Înalt Prea Sfințitului Stăpân față de sfintele biserici și mănăstiri de pe plaiurile codrene, precum și pentru bunăvoința de a împărtăși bucuria sărbătorii cu enoriașii acestui sfânt locaș.
Urând Mitropolitului viață liniștită, îndelungată și ferită de primejdii, Părintele Protopop a menționat că și mai departe, clerul și poporul din Blagocinia Orheiului se va strădui să poarte cu cinste numele de creștini ortodocși și buni cetățeni.
La final, mai mulți ctitori au primit Înalte distincții bisericești.