În ziua celebrării Soborului Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul, Arhierii Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în incinta bisericii “Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat.
La serviciul divin festiv, alături de Înalt Prea Sfinția Sa și Prea Sfințiții Episcopi, au participat numeroși slujitori din Eparhia de Cahul și Comrat, precum și din întreaga țară.
Dintre Arhiereii Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a lipsit doar Prea Sfințitul Petru, care însă a fost reprezentat de Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, stareț al mănăstirii Hârbovăț, Arhim. Ioan (Moșneguțu).
După Liturghie, ÎPS Mitropolit Vladimir, dimpreună cu toată suflarea creștinească aflată a eveniment, a înconjurat biserica cu citirea pericopelor evanghelice, iar mai apoi, Întâistătătorul a săvârșit un Te-Deum de mulțumire.
La final, Mitropolitul a adresat tuturor celor prezenți un frumos cuvânt de felicitare cu ocazia binecuvântatului prilej, îndemnând credincioșii din Comrat să fie și în continuare la fel de dedicați credinței și tuturor lucrărilor cele bune. PS Episcop Anatolie de Cahul și Comrat a mulțumit Înalt Prea Sfinției Sale din numele tuturor pentru alesele cuvinte de felicitare și pentru îndemnurile ziditoare, menționând că sfaturile Sale vor fi urmate întru toate.
În continuare către Mitropolit, Episcopi și credincioși s-au adresat reprezentanții autorităților publice locale, care au mulțumit pentru frumoasa slujbă, exprimându-și speranța că astfel de evenimente vor avea loc tot mai des pe meleagurile Comratului.