În duminica a treia după Cincizecime, de ziua pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Teodor Stratilat, PS Ioan, episcop de Soroca, vicar mitropolitan a slujit Sfînta Liturghie în biserica cu acest hram din orașul Soroca.
La vohodul mic, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, PS Ioan a acordat distincții bisericești unor clerici ai Vicariatului de Soroca: Prot. mitr. Vasile ȚĂRUȘ, parohul bisericii – ordinul „Meritul bisericesc”, Prot. mitr. Ioan COTELEA, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din s. Vărăncău – ordinul „Meritul bisericesc” și Prot. Andrei POPOVICI, clericul bisericii „SF. M. Mc. Teodor Stratilat” din or. Soroca – dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe.
După Liturghie clerul slujitor împreună cu mulțimea enoriașilor au săvîrșit, conform tradiției înconjurul bisericii, mai apoi Episcopul Ioan a adresat cuvîntul de felicitare și de binecuvîntare din partea Întîistătătorului Bisericii noastre.
În a doua parte a zilei de duminică PS Ioan vizitat celelalte biserici ale orașului Soroca.
Sursa: www.ioanmosnegutu.info