Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:14, sâmbătă, 28 iulie, 2012

Sfântul Cneaz Vladimir – hramul Sfintei mănăstiri Horăști

Mănăstirea Sfântul Cneaz Vladimir din apropierea satului Horăși, r. Ialoveni şi-a sărbătorit hramul. Sute de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către un impunător sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Preacuviosul Arhimandrit Nectarie (Gherman), starețul acestui sfânt așezământ.

După Sf. Liturghie, Arhimandritul Nectarie s-a adresat pelerinilor cu un cuvânt de învăţătură despre viața și activitatea Sf. Cneaz Vladimir. Preacuvioșia sa a mulţumit tuturor credincioşilor care iubesc Biserica, şi în mod deosebit celor care participă cu multă evlavie la Sfintele Slujbe oficiate la mănăstirea Horăști. De asemenea, a mulțumit confraţilor slujitori pentru că în această zi au binevoit să se roage împreună cu obştea mănăstirii şi a urat tuturor ca Sfântul Cneaz să le fie mijlocitor în fața lui Dumnezeu şi întărire în credinţă.

La final, preoții au  oficiat un Te Deum pentru ctitorii acestui aşezământ monahal.

***

Mănăstirea „Sfântul Cneaz Vladimir” este o mănăstire nouă. Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, în anul 2001 au început lucrările de construcţie pe pământurile donate de creştinii din satul Horăşti, r. Ialoveni.

Iniţial s-a dorit ca pe acest loc să fie construită o mănăstire cu hramul „Naşterea Mântuitorului”, însă la decizia Mitropoliei, s-a hotărât ca Mănăstirea să poarte hramul „Sfântul Cneaz Vladimir”, dar Biserica mare ce urmează a fi construită v-a avea hramul „Naşterea Mântuitorului”.